Clădire de 29 de etaje, rezistentă la cutremur de magnitudine 10

Data publicării:
macheta cladire rezistenta la cutremur

O clădire de 29 de etaje care rezistă la un cutremur devastator cu magnitudinea de 10! Este proiectul de succes al unor studenţi români. Macheta este o inovație atât în materie de arhitectură, dar și din punct de vedere al soluţiilor tehnice pentru a diminua efectele cutremurelor. Proiectul va ajunge la Portland, la cel mai mare concurs internațional de seismologie dedicat studenților.

În fiecare an, machetele studenţilor care participă la concursurile internaţionale de arhitectură trebuie să fie din ce în ce mai complexe - trebuie să aibă soluţii pentru situaţii extreme. De data aceasta, studenților li s-a mai cerut, printre altele, ca imobilul propus să fie unul eco-friendly.

Ultimul etaj să fie un etaj verde, adică mai eco, poate nu neapărat cu păduri, dar copaci. Așa și jos, la bază, avem un atriu, un gol pe primele trei etaje, deci va fi ceva mai dificil în proiectare, pentru că la bază va fi structura mai sensibilă”, explică Rareș Luca, student la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN).

Am pornit de la vulcanul care este în incinta orașului Portland, care va dinamiza un pic fațada, care va îmbrăca structura, acesta este cumva aportul principal al nostru, al arhitecturii, faţada”, explică, la rândul ei, Diana Cânța, studentă la Facultatea de Arhitectură și Urbanism.

Acuratețea machetelor, care nu depășesc un metru și jumătate, este dată mai ales de materialele folosite. În felul acesta, machetele devin replici perfecte ale construcțiilor reale.

Materialul folosit e un lemn de balsa, cel care compune structura de rezistență, un lemn foarte foarte ușor. Ar putea fi în comparație cu betonul, având aceleași proprietăți să zicem așa, de neomogenitate”, arată Lucian Maria, student la UTCN.

Odată stabilizată, clădirea este lovită controlat de trei cutremure de intensități diferite.

Sunt trei cutremure, două cutremure care s-au produs şi unul extrem de mare care nu s-a produs, deocamdată, sperăm să nici nu se întâmple”, explică Bianca Pârv, asistent dr. ing. la UTCN.

Este al șaptelea an în care studenții de la facultățile de construcții și arhitectură participă la acest concurs. În ultimii trei ani au câştigat premiul întâi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...