Ministrul Economiei: România începe să devină un jucător important în producţia de semiconductori

Data publicării:
persoana cu mânuși ține în mână un procesor
Foto: Guliver/ Getty Images

România a început să devină un jucător important pe piaţa producţiei de semiconductori şi urmăreşte să atragă sume importante de bani europeni pentru dezvoltarea sectorului, a afirmat, joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru.

El a participat la conferinţa "Securizarea lanţurilor de aprovizionare cu semiconductori şi metale rare la nivelul Uniunii Europene. Cum ar putea România să valorifice acest context?", organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

„Industria electronicii şi dependenţa UE de materii prime reprezintă idei care preocupă Uniunea Europeană. România a făcut câţiva paşi timizi la început pentru asigurarea acestor lanţuri de aprovizionare, dar începem să devenim jucător important în UE în acest domeniu, pentru că avem avantaje incontestabile, suntem o ţară cu o independenţă energetică mai mare decât alte ţări UE, avem materii prime absolut necesare pentru dezvoltarea acestor tipuri de ecosisteme. Am finalizat procesul de selecţie şi transmitere către Comisia Europeană a companiilor eligibile care să participe la programul finanţat prin PNRR în valoare de 500 de milioane de euro şi suntem activi în discuţii pentru proiectul iniţiat în februarie, în valoare de 43 miliarde de euro, pentru dezvoltarea ecosistemelor semiconductorilor, din care România vrea să atragă o parte importantă”, a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, România este una dintre ţările est-europene care are capabilitatea să dezvolte aceste sisteme.

„Avem o tradiţie începută în anii 70-80, vorbim de resurse şi de capitalul uman. Sunt multe companii active în acest domeniu care au dezvoltate capabilităţi în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării, sunt mii de oameni care lucrează în acest lanţ, dar nu este suficient şi realizarea unei facilităţi de producţie înseamnă un pas important”, a susţinut Spătaru, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului, la nivelul UE există o distribuţie inegală a jucătorilor din acest sector, iar dezvoltarea pieţei în sud-estul Europei ar ajuta la echilibrarea pieţei.

„Totodată, Ministerul Economiei a iniţiat demersurile pentru redeschiderea minelor, astfel încât să poată fi procesate în România metale precum cuprul. În perioada următoare vom putea asigura finanţarea necesară pentru a procesa aceste materii prime. Pentru aceste proiecte avem nevoie de sprijinul comunităţilor locale, mediului politic, Guvernului României. Ministerul Economiei face toate demersurilor necesare pentru ajustarea legii minelor. Sunt paşi importanţi pe care îi putem face doar împreună cu mediul de afaceri”, a mai spus oficialul guvernamental.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Blake Lively a atras toate privirile într-o rochie transparentă, realizată doar din perle. Actrița, fabuloasă...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...