Fata din Pitești, răpită de pe stradă, a fost găsită

Data publicării:
fata rapita
FOTO: Politia Romana

Adolescenta de 17 ani din Piteşti, despre care existau indicii că a fost răpită de pe stradă, a fost găsită de poliţişti, vineri, în judeţul Vâlcea.

"Fata a fost identificată, în colaborare cu poliţiştii din cadrul IPJ Vâlcea. O echipă de la Biroul de Investigaţii Criminale Piteşti s-a deplasat în judeţul Vâlcea pentru a o prelua, în vederea continuării cercetărilor", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Adolescenta, care a fost văzută ultima dată în timp ce era urcată cu forţa într-un autoturism, fusese dată, joi, în urmărire naţională.

"În seara zilei de 6 mai, în jurul orei 19,00, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi de tatăl minorei despre faptul că fiica sa, în timp ce se afla pe o stradă din Piteşti, a fost abordată de trei bărbaţi, care ar fi urcat-o, cu forţa, într-un autoturism care ulterior ar fi plecat într-o direcţie necunoscută", se preciza într-un comunicat al IPJ Argeş.

Poliţiştii au demarat imediat căutările, fiind declanşat mecanismul naţional de alertă în cazul răpirii unui copil.

În acest caz fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu avizul procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Editor web: A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...