Viktor Orban preia retorica Moscovei: Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial

Data publicării:
Viktor Orban
Viktor Orban spune că aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial. Foto: Profimedia

Aderarea Ucrainei la NATO va duce imediat la declanşarea celui de-al treilea război mondial, deoarece ar însemna că alianţa nord-atlantică este în război cu Rusia, a declarat vineri la postul public de radio premierul ungar Viktor Orban. Declarația este identică cu cea făcută în urmă cu mai puțin de o săptămână de Dmitri Medvedev, care spunea că primireas Ucrainei în NATO ar însemna „al treilea război mondial”.

„Dacă am face ceea ce cere preşedintele ucrainean, am fi în al treilea război mondial”, a declarat Viktor Orban într-un interviu la Radio Kossuth, potrivit MTI, preluată de Agerpres.

Într-o ştire în care reia pe larg declaraţiile lui Orban, EFE notează că premierul ungar a acuzat Occidentul că doreşte ca războiul din Ucraina să continue, fără însă a formula nici măcar o singură critică la adresa ţării invadatoare, Rusia.

„Occidentalii vor război. Există o majoritate zdrobitoare a celor care sprijină războiul”, a mai afirmat Orban.

El a vorbit şi despre summitul NATO de la Vilnius, de marţi şi miercuri, unde ţările membre au discutat, printre altele, despre posibila aderare a Ucrainei la alianţă, respinsă pentru moment.

În acest sens, Orban a dat asigurări că „sunt de înţeles cerinţele ucrainene (privind integrarea ţării lor în NATO), dar, dacă le-am îndeplini, ne-am afla în cel de-al treilea război mondial”.

Orban: Ucrainenii, „agresivi şi plini de pretenţii”

Totodată, Orban a criticat felul de a comunica folosit de liderii ucraineni, afirmând că acesta este, adeseori, „agresiv şi plin de pretenţii”, şi a adăugat că, prin livrarea de arme occidentale, Ucraina „nu se apropie de pace”.

Premierul conservator ungar a reiterat că Ucraina „şi-a pierdut suveranitatea”, dat fiind că nu are bani şi luptă cu arme occidentale.

În pofida faptului că Ungaria este una dintre cele două ţări membre ale alianţei nord-atlantice, alături de Turcia, care nu au ratificat încă aderarea Suediei la NATO, Orban nu a anunţat când ar putea fi discutată problema în Parlamentul de la Budapesta.

Orban este considerat liderul UE cel mai apropiat de Moscova, însă, deşi a criticat sancţiunile UE împotriva Rusiei din cauza invaziei Ucrainei, el a aprobat toate pachetele punitive ale UE, aminteşte EFE.

La rândul său, MTI preia o declaraţie a premierului Orban care a anunţat că se axează pe explorarea măsurilor legale şi politice aflate la dispoziţia executivului de la Budapesta pentru a împiedica Bruxellesul să pună în aplicare planul de cote privind migranţii.

Orban și Medvedev, aceeași retorică

Declarația lui Viktor Orban privind consecințele eventualei aderări a Ucrainei la NATO este identică cu cea a vicepreşedintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvede, care spunea în urmă cu mai puțin de o săptămână că, dacă Ucraina va fi primită în NATO, ar însemna un „al treilea război mondial”.

Într-un mesaj pe canalul său Telegram, Medvedev a afirmat că preşedintele american Joe Biden, după ce „a fugit ruşinos din Afganistan” şi apoi „a distrus economia europeană" şi a livrat sute de tone de arme Ucrainei, „a declanşat un conflict prelungit extrem de periculos cu Rusia”.

„Ca urmare a acestui fapt, regimul de la Kiev distruge ceea ce a mai rămas din ţara sa. Acum, după ce a epuizat toate resursele, (Biden) promite muniţie cu dispersie şi îi tentează din nou pe neonaziştii de la Kiev cu perspectiva NATO, a cărui realizare înseamnă un al treilea război mondial”, a declarat fostul preşedinte rus.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...