Vacanţele de lux ale lui Boris Johnson în Caraibe, vizate de o nouă anchetă în Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
Boris Johnson cu mâna pe frunte
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson. Foto: Profimedia Images

Premierul britanic Boris Johnson face obiectul unei noi anchete, de această dată în legătură cu vacanţele de lux pe care le-a petrecut în Caraibe după victoria la alegerile legislative de la sfârşitul lui 2019. 

Anunțul a fost făcut de autoritatea însărcinată cu monitorizarea respectării regulilor parlamentare, relatează AFP, citat de Agerpres. Liderul conservator şi logodnica sa Carrie Symonds au petrecut Noul An pe insula privată Moustique, în Arhipelagul Grenadine din Caraibe. 

În declaraţia sa de avere în calitate de deputat, Boris Johnson a scris că aceste vacanţe în valoare de 15.000 de lire (17.400 de euro la cursul actual) i-au fost oferite de omul de afaceri David Ross, un donator al Partidului Conservator.

Însă Ross a stârnit confuzie atunci când, într-o primă fază, a negat că a oferit o astfel de sumă, după care a revenit şi a spus, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, că este vorba de "un beneficiu în natură".

Downing Street a subliniat anterior că totul a fost declarat în documentele oficiale.

Boris Johnson este acuzat și că și-a renovat apartamentul cu bani din donații secrete

Dezvăluirea survine în contextul în care Boris Johnson este implicat în mai multe cazuri care au evidenţiat legăturile extrem de strânse între putere şi interesele private, în cauză fiind în special luxoasa renovare a apartamentului său de la Downing Street, aflată în centrul unei anchete a comisiei electorale britanice.

În ciuda acestor scandaluri, Partidul Conservator a ieşit întărit de la alegerile locale de la 6 mai din Anglia, învingându-i pe laburişti la Hartlepool, unul dintre bastioanele istorice ale acestora din nord-estul Angliei.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Bianca Censori și Kanye West plănuiesc să aibă un copil. Gesturile care i-au dat de gol pe cei doi
Film Now
Keith Urban a dezamăgit-o profund pe Nicole Kidman cu o postare recentă pe rețelele sociale. Dependența lui...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...