Un milionar susține că angajații au devenit prea aroganți și e nevoie de mai multe concedieri. „Trebuie să vedem durere în economie”

Data publicării:
muncitorii in constructii in australia
Un milionar susține că angajații au devenit prea aroganți și e nevoie de mai multe concedieri. Foto: Profimedia

Unul dintre cei mai bogați oameni din Australia a stârnit furie după ce a spus că șomajul ar trebui să crească pentru a le aminti angajaților aroganți care le e locul, relatează BBC. După valul de critici la adresa lui, Tim Gurner și-a cerut scuze.

„Trebuie să vedem durere în economie”, a spus mogulul imobiliar Tim Gurner.

El a sugerat anterior că tinerii nu-și pot permite cumpărarea unei case, deoarece cheltuiesc prea mult pe pâine prăjită cu avocado.

Declarațiile sale au devenit virale, atrăgând peste 23 de milioane de vizualizări și critici dure pe rețelele sociale.

Vorbind la un summit imobilar, Gurner a spus că pandemia de Covid-19 a schimbat atitudinea angajaților și etica muncii în mai rău. El a dat ca exemplu constructorii și a spus că această schimbare are un impact asupra productivității sectorului, care - combinată cu reglementări mai dure - alimentează deficitul de locuințe din Australia.

El a propus ca rata șomajului actual de 3,7% a Australiei să crească cu 40-50% pentru a reduce „aroganța pe piața muncii”. Asta ar însemna ca peste 200.000 de oameni să-și piardă locurile de muncă.

„A existat o schimbare sistematică, iar angajații cred că angajatorul este extrem de norocos să-i aibă. Trebuie să le reamintim oamenilor că lucrează pentru angajator, nu invers”, a spus mogulul, care are o avere estimată la 600 de milioane de dolari.

Declarațiile sale vin într-un moment în care multe companii au dispute cu angajații pe probleme precum munca de la distanță și salariile.

Schimbarea atitudinii față de angajare este, de asemenea, larg discutată pe rețelele sociale, dând naștere unor hashtag-uri precum „quiet quitting” - atitudinea angajaților care nu fac mai mult decât le cere fișa postului, sau „locuri de muncă pentru fete leneșe”, care se referă la poziții bine plătite, flexibile, care oferă un echilibru mai mare între viața profesională și viața privată.

Comentariile lui Gurner, care au fost publicate de Australian Financial Review (AFR), care a găzduit summitul, au atras critici pe platformele sociale precum X (fosta Twitter), TikTok și LinkedIn.

Deputatul laburist australian Jerome Laxale a spus și el că acestea sunt „comentarii pe care le-ai asocia cu un personaj negativ din desene animate”.

„Pierderea unui loc de muncă nu este un număr. Sunt oameni care au rămas pe stradă sau sunt dependenți de băncile de alimente”, a spus deputatul liberal Keith Wolahan.

De asemenea, parlamentarul american Alexandria Ocasio-Cortez l-a criticat pe mogul imobiliar.

„Amintiți-vă că directorii generali și-au crescut atât de mult salariul, încât raportul dintre salariul unul CEO și al unui angajat este acum la unele dintre cele mai înalte niveluri înregistrate vreodată”, a scris ea pe platforma X.

Dar alții – precum președintele Consiliului Minereurilor din Australia, Andrew Michelmore – l-au apărat.

„Angajații s-au obișnuit să câștige aceeași sumă de bani, dar să nu muncească aceleși număr ore”, a spus Michelmore pentru AFR.

După valul de critici la adresa sa, Gurner a scris într-o postare pe LinkedIn că a „făcut câteva remarci despre șomaj și productivitate în Australia pe care le regretă profund”.

El a spus că sunt „conversații importante care trebuie avute în acest mediu de inflație ridicată, presiuni ale prețurilor asupra locuințelor și chiriilor”.

Gurner a adăugat că declarațiile sale au fost „lipsite de sensibilitate” față de angajații și familiile „din Australia”, care sunt afectate de presiunile legate de costul vieții și de pierderea locurilor de muncă.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
SRI, mesaj viral pe Facebook, de Ziua Copilului: „Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...