Un bărbat care a evadat în urmă cu aproape 30 de ani dintr-o închisoare s-a predat poliției din Australia

Data publicării:
mainile unui detinut printre gratiile celulei din inchisoare
Bărbat arestat. Foto: GettyImages

Un bărbat în vârstă de 64 de ani care ar fi folosit un bomfaier şi un cleşte de tăiat pentru a evada dintr-o închisoare din Australia în urmă cu aproape 30 de ani s-a predat poliţiei, au anunţat miercuri autorităţile australiene.

Bărbatul a evadat dintr-un centru corecţional din Grafton, la circa 600 de kilometri nord de Sydney, în noapte dinspre 31 iulie şi 1 august 1992, folosind "instrumente printre care un bomfaier şi un cleşte de tăiat", a declarat poliţia din New South Wales într-un comunicat.

"La acea vreme, eforturile de a-l localiza pe bărbat au eşuat", se arată în comunicat.

Bărbatul, care avea 35 de ani în momentul în care a fugit din închisoare, a fost acuzat ulterior de evadare din custodie.

El s-a predat duminică poliţiei din Dee Why, o suburbie în nordul Sydney.

Mass-media locală a relatat că, în momentul evadării, el efectuase puţin peste un an din cei trei ani şi jumătate de închisoare la care fusese condamnat. Bărbatul a fost condamnat pentru cultivarea unei plante interzise, scrie Agerpres.

Potrivit presei locale, bărbatul a trăit din 1992, fără a fi descoperit de poliţie, în zona de nord a oraşului Sydney.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...