Ultimii foști piloți militari afgani, refugiați în Tadjikistan de teama talibanilor, au reușit să plece spre SUA

Data actualizării: Data publicării:
Bărbat într-un avion cu o cască pe cap
Pilot al aviației afgane într-un UH-60 Blackhawk. Foto: Profimedia Images.

Foștii piloți militari afgani care au fugit în Tadjikistan în luna august, după căderea Kabulului în mâinile talibanilor, au reușit să părăsească această țară, după aproape trei luni de detenție, la bordul unui avion, cu ajutorul autorităților SUA, informează Reuters.

Piloții rămași în Tadjikistan au reprezentat ultimul grup de foști militari ai armate afgane, antrenați de SUA, a căror soartă rămăsese incertă. Aceștia au fost deținuți de autoritățile tadjice imediat ce au aterizat în Tadjikistan, la bordul a câtorva zeci de avioane ori elicoptere cu care au reușit să fugă chiar înainte ca talibanii să preia controlul total al Afganistanului.

„Suntem tratați ca niște prizonieri. Nici măcar ca refugiați sau imigranți. Nu avem acte și nici bani”, declara, în urmă cu o lună, pentru Reuters, o femeie-militar afgană însărcinată, îngrijorată că avea să nască în astfel de condiții.

În cele din urmă, femeia însărcinată și restul militarilor afgani, au fost evacuați din Tadjikistan, cu ajutorul SUA. Pentagonul a estimat că grupul de evacuați din Tadjikistan numără 191 de persoane.

Militarii afgani au fost transferați provizoriu în Emiratele Arabe Unite de unde speră să ajungă apoi în scurt timp în SUA, conform Reuters.

Soarta piloților afgani a ajuns să fie dezbătută chiar în Congresul SUA, unde mai mulți congresmeni dar și veterani ai armatei americane și-au exprimat nemulțumirea față de procesul lent de relocare în Statele Unite a foștilor militari afgani și a familiilor acestora.

În luna septembrie, alți piloţi afgani instruiţi de armata americană şi membri ai personalului militar au plecat din Uzbekistan către Emiratele Arabe Unite, în urma unui acord convenit cu SUA.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...