Spania introduce custodia alternativă pentru animalele de companie în caz de divorţ

Data publicării:
Cuplu caine
Spania introduce custodia alternativă pentru animalele de companie în caz de divorţ Foto: Profimedia

Cine păstrează câinele sau pisica în caz de divorţ? O lege spaniolă clarifică începând de miercuri acest tip de contencios şi acordă foştilor parteneri de viaţă o custodie alternativă pentru animalele lor de companie, considerate de acum "fiinţe vii înzestrate cu sensibilitate", nu doar simple "lucruri".

În cazul unui divorţ care nu este amiabil, judecătorul va trebui să aibă în vedere "viitorul animalelor de companie, ţinând cont de interesul membrilor familiei şi de bunăstarea animalului, repartizarea timpilor de custodie şi de îngrijirile necesare", precizează textul de lege spaniol, sprijinit de coaliţia aflată la putere, alcătuită din socialişti şi Podemos (stânga radicală), şi intrat în vigoare miercuri.

O pisică, un câine, o broască ţestoasă, un peşte sau o pasăre domestică vor putea astfel să facă obiectul unei custodii alternative.

Până la această lege, custodia animalelor de companie în caz de divorţ "reprezenta obiectul unor controverse în tribunale", fapt care a motivat această modificare a Codului Civil spaniol.

Noua lege îi obligă, de asemenea, pe proprietari "să garanteze bunăstarea" animalelor de companie. În caz contrar sau dacă una dintre persoanele vizate are antecedente în materie de maltratare a animalelor, custodia poate de acum să îi fie refuzată sau retrasă de un judecător.

Bunăstarea animalelor de companie trebuie avută în vedere de instanţele spaniole şi în cazul unor succesiuni litigioase, dacă mai mulţi moştenitori solicită custodia acestora, scrie Agerpres.

Podemos, care face pare din Guvernul de la Madrid, doreşte să meargă şi mai departe în această direcţie şi speră să adopte în 2022 un proiect de lege ce vizează, mai ales, interzicerea vânzărilor de animale de companie în magazine.

Mai multe ţări europene şi-au modificat deja codurile civile pentru a recunoaşte caracterul viu şi sensibil al animalelor, aşa cum s-a întâmplat în Franţa în 2015, precum şi în Germania, Elveţia, Austria şi Portugalia.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...