Salah Abdeslam, judecat pentru atentatele de la Paris: „Am atacat Franţa, am vizat populaţia, civilii, dar nu a fost nimic personal”

Data publicării:
The Bataclan, the day after the start of the trial of the attacks of November 13, 2015. The Bataclan suffered the heaviest toll of this tragedy.
Teatrul Bataclan din Paris, la 6 ani după atentatele din noiembrie 2015. Foto: Profimedia

Salah Abdeslam, singurul supraviețuitor dintre cei 10 teroriști care au comis atacurile teroriste de la Paris, în noiembrie 2015, a declarat miercuri, în deschiderea audierii sale de către tribunalul special, că nu a avut „nimic personal” cu victimele atentatului și că doar a vrut să atace Franța. El a mai spus că atacatorii nu sunt „teroriști”, ci „musulmani” și a dat asigurări că vrea să fie sincer.

„Am atacat Franţa, am vizat populaţia, civilii, dar nu a fost nimic personal”, a declarat Salah Abdeslam, principalul acuzat în procesul atentatelor de la 13 noiembrie 2015, în deschiderea audierii sale de miercuri, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Scopul nu este de a înfige din nou cuţitul în rană, ci de a fi sincer”, a adăugat el pe un ton calm, dând asigurări că atentatele au fost un răspuns la „bombardamentele franceze asupra Statului Islamic”.

Preşedintele tribunalului special a dat cuvântul fiecăruia dintre cei 14 acuzaţi prezenţi pentru a face o „declaraţie spontană”, „succintă”, asupra faptelor care le sunt reproşate.

Audienţa a asistat în tăcere la afirmaţiile făcute rând pe rând de acuzaţi, potrivit AFP.

Salah Abdeslam, ultimul membru încă în viaţă al comandourilor care au comis atacurile soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi la Saint-Denis şi Paris, a luat cuvântul ultimul.

Salah Abdeslam a vorbit timp de circa 5 minute, afirmând că „teroriştii, jihadiştii, radicalizaţii” la care s-a făcut referire în timpul audienţei sunt, de fapt, „musulmani”. „Este vorba despre Islamul autentic”, a spus el.

Fostul preşedinte francez „François Hollande a spus că am luptat împotriva Franţei din cauza valorilor sale, dar este o minciună”, a adăugat el, aruncând vina asupra „avioanelor franceze care au bombardat Statul Islamic, bărbaţii, femeile, copiii”. „Francois Hollande ştia riscurile pe care şi le asumă atacând Statul Islamic în Siria”, a continuat el.

„Minimul este să spui adevărul, se spune adesea că sunt provocator, dar asta nu este adevărat, vreau să fiu sincer”, a mai declarat Salah Abdeslam, de 32 de ani, dând asigurări că „scopul nu este de a răni”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...