Euro s-a depreciat faţă de dolar la cel mai scăzut nivel din ultimele 20 de luni. Declinul monedei europene a început încă de aseară, când sondajele la ieşirea de la urne au anunţat victoria taberei care se opunea reformei constituţionale a lui Matteo Renzi.
Moneda euro a ajuns să valoreze 1,05 dolari, adică mai puţin decât după referendumul pentru Brexit.
În Asia, bursele au deschis în scădere pe fondul îngrijorării pentru cea de-a treia economie a Zonei Euro, dar pierderile s-au situat sub un procent.
Dacă impactul e limitat în Asia, rămâne de văzut reacţia burselor europene şi în special a pieţei de obligaţiuni italiene.
Banca Centrală Europeană are joi ultima reuniune de politică monetară a anului şi ar putea accelera cumpărarea de active, dacă va fi nevoie să calmeze pieţele, preconizează analiştii.