Protestele „vestelor galbene” se extind spre Europa de Est

Data publicării:
croatii veste galbene

Protestele „vestelor galbene” din Franța îi inspiră și pe alți europeni nemulțumiți de politicile guvernamentale. După Belgia și Germania, demonstrațiile ajung într-un alt stat membru UE - Croația.

protest veste galbene
Protestatarii din Franța îi inspiră și pe cei din Croația / FOTO: Guliver / Getty Images

Partidul neparlamentar Slobodna Hrvatska este cel care s-a ocupat de organizarea „vestelor galbene” în Croația, rezultatul fiind un grup de Facebook cu peste 10.000 de membri.

Aceștia urmează să protesteze, sâmbătă, în capitala Zagreb, precum și în orașele Pula și Rijeka, potrivit mia.mk, site-ul agenției de presă macedonene. Sursa citată mai scrie că manifestanții sunt nemulțumiți de statutul lor social.

În Franța, autorităţile franceze au început să investigheze mai mult conturi false de pe reţele de socializare, care au fost folosite ca să convingă cât mai mulţi oameni să se alăture vestelor galbene.  Ancheta va fi coordonată de o instituţie specializată în protejarea siguranţei naţionale.

Oficialii de la Paris au fost alertaţi de multiplicarea numărului de conturi false care au început să distribuie imagini cu oameni bătuţi grav de poliţie. Acestea nu aveau nicio legătură cu protestul vestelor galbene, dar erau prezentate ca şi când erau de la demonstraţiile din ultimele săptămâni din Franţa.

Potrivit cotidianului britanic The Times, care citează surse din anchetă, aceste acţiuni au fost coordonate de Rusia, dar autorităţile franceze au spus că e prea devreme pentru a afirma asta.

Moscova a fost acuzată de implicare împotriva lui Emmanuel Macron și în campania prezidenţială din 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...