Prim-vicepreşedintele Parlamentului European, coleg de partid cu Nehammer: Sunt în favoarea accesului României în Schengen

Data publicării:
First Vice President of the European Parliament Othmar Karas
Othmar Karas se pronunță în favoarea admiterii României în spațiul Schengen. Foto: Profimedia

Othmar Karas, prim-vicepreşedintele Parlamentului European şi vicepreşedinte al OVP, partidul condus de cancelarul austriac Karl Nehammer - principalul opozant al admiterii României în spaţiul Schengen -, se pronunţă pentru pentru extinderea accesului la spaţiul Schengen pentru România şi Bulgaria, considerând-o o necesitate.

„Poziţia mea a fost întotdeauna clară, am susţinut opinia Parlamentului European, suntem în favoarea extinderii accesului la spaţiul Schengen pentru România şi Bulgaria, este o necesitate, a venit timpul să atingem acest obiectiv şi majoritatea din partid (PPE - n.r.), din Comisia Europeană şi Consiliul Europei sprijină această extindere”, a declarat Othmar Karas pentru Europa Liberă, potrivit News.ro.

Cancelarul Austriei Karl Nehammer a scris joi pe rețeaua X, în timpul vizitei la Bucureşti, că poziţia Austriei rămâne clară şi neschimbată, respectiv că sistemul Schengen nu funcţionează în prezent, prin urmare nu poate fi extins.

„România este un partener important al Austriei. Companiile noastre sunt puternic implicate în România şi creează multe mii de locuri de muncă acolo. Mulţi cetăţeni români lucrează în profesii de asistent medical în Austria şi sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire. În acelaşi timp, am vorbit şi foarte deschis despre obiecţiile austriece faţă de extinderea rapidă a spaţiului Schengen. Poziţia Austriei rămâne clară şi neschimbată: sistemul Schengen nu funcţionează în prezent, prin urmare nu poate fi extins”, a scris Nehammer pe rețeaua X.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...