Mită primită „din greşeală” în cutii de biscuiţi

Data publicării:
South Korea Euro Currency Changeover
Foto: Guliver / GettyImages

Primarul unei localități italiene a primit „din greşeală” două cutii de biscuiţi îndesate cu o mită de 20.000 de euro de la directorul unei companii de salubrizare din regiunea Puglia. Însă, atunci când primarul a vrut să împartă biscuiţii angajaţilor săi, a dat de un morman de bancnote, transmite The Guardian, citat de News.ro.

South Korea Euro Currency Changeover
Foto: Guliver / GettyImages

Când am deschis cadoul am găsit o cutie de biscuiţi. Am crezut că ar fi bine să-i împart printre colegii mei, dar în cutie erau bancnote de mai multe valori. Erau multe bancnote în două pachete diferite. Am chemat imediat poliţia”, a declarat primarul Franco Metta pentru publicaţia Corriere della Sera.

Primarul susţine că urma să aibă o întâlnire cu un alt partener al respectivului director care l-a mituit, însă întâlnirea a dispărut între timp de pe agendă. După ce a primit mita, primarul l-a sunat pe directorul firmei de salubrizare şi i-a cerut să se întoarcă pentru a-şi lua banii, într-o încercare de a-l prinde în flagrant.

Scopul mitei era câştigarea unei licitaţii publice pentru o groapă de gunoi din Cerignola. Companiile de salubrizare italiene sunt controlate de grupări de crimă organizată.

Primarul a depus o plângere penală împotriva respectivului director.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...