Membri ai Partidului Democrat (de opoziţie) din Albania au ridicat sâmbătă un cort uriaș în faţa biroului premierului Edi Rama, după ce mii de manifestanţi s-au strâns pentru a cere alegeri libere şi un guvern tehnocrat, relatează agențiile de presă, care menționează că protestul a fost inspirat de cele din România.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Peste 10.000 de oameni au luat parte la manifestaţiile paşnice de sâmbătă, iar poliţia nu a intervenit să îi disperseze pe manifestanţi sau să îndepărteze cortul, care va bloca traficul pe un bulevard important.
„Lăsaţi-ne să rămânem pentru a avea alegeri libere şi corecte, pe care le putem obţine numai prin îndepărtarea acestui guvern al infracţiunii şi (înlocuirea sa – n.r.) cu un guvern de tehnocraţi”, a spus liderul democrat Lulzim Basha la miting. “Alegeri libere sau deloc”, a cerut el.
Albanezii vor avea alegeri legislative la 18 iunie, la patru ani după ce coaliţia de stânga a lui Rama i-a îndepărtat de la putere pe democraţi. Între timp, coaliţia de guvernare a câştigat și toate alegerile locale, însă democraţii s-au plâns că li s-a furat victoria şi cer reforme care să garanteze alegerile corecte.
În urmă cu şapte ani, însuși premierul Rama instala corturi în faţa biroului predecesorului său, pentru a cere renumărarea voturilor, după alegeri parlamentare disputate. El a făcut din cortul de 300 de metri pătraţi al opoziţiei un simbol politic.
Acum, prim-ministrul Edi Rama nu se afla în țară, ci într-o vizită în Kosovo, menționează Agerpres. El a comentat pe Facebook că "adevăratele reforme nu sunt deloc ușoare și sunt adesea foarte dureroase. Dar nu există viitor sigur pentru țară, pentru societate și pentru copiii noștri dacă nu operăm cu curaj părțile putrede ale organizației statului", a scris premierul.
Stat membru NATO şi candidată la aderarea la UE, Albania are o istorie veche de scrutine contestate, scrie News.ro.
Bruxelles-ul vrea alegeri libere, fără scandaluri, şi un sistem judiciar revizuit, care să permită combaterea corupţiei la nivel înalt, înainte de a începe negocierile de aderare cu Tirana.
Oamenii din toată regiunea Balcanilor şi-au exprimat săptămâna trecută, pe reţelele de socializare, solidaritatea cu manifestaţiile din România, dar şi regretul că popoarele lor nu sunt dispuse să facă la fel, scrie News.ro.
Mitingurile anticorupţie din România au fost o sursă de inspiraţie clară pentru liderul Partidului Democratic de opoziţie Lulzim Basha, care a distribuit pe Facebook clipuri cu sutele de mii de români care au ieşit în stradă.
„Un exemplu de curaj popular din partea cetăţenilor români. Pe 18 februarie ne vom uni la Tirana”, a anunţat el la începutul săptămânii trecute. Într-o perioadă în care reformele judiciare majore reprezintă un subiect fierbinte în Albania, unii analişti cred că acest domeniu ar trebui să fie în centrul atenţiei albanezilor. Experţii îndeamnă la opoziţie faţă de judecătorii şi procurorii care pun sub semnul întrebării reforma judiciară ce urmează să fie implementată.
„Departe de România, judecătorii şi procurorii din Albania care au capturat sistemul fac acelaşi lucru (dezincriminarea corupţiei – n.r.). Nu vor reformă, pentru că ei şi politicienii pe care îi apără ei ar putea fi pedepsiţi”, a scris portalul TemA într-un editorial.
Protestele din România au inspirat şi o manifestaţie anticorupţie ce va avea loc duminică la Paris, la care şi-au anunţat participarea mii de oameni.
Citiți și: