Doi răniţi şi trei dispăruţi la Rotterdam, după o explozie puternică într-un garaj subteran. Mai multe locuințe au fost distruse

Data actualizării: Data publicării:
explozie la o cladire din rotterdam
Doi răniţi şi trei dispăruţi la Rotterdam, după o explozie puternică într-un garaj subteran. Mai multe locuințe au fost distruse. Foto: Profimedia

O explozie puternică s-a produs într-un garaj subteran din cartierul rezidenţial Schammenkamp, în sudul Rotterdamului, Olanda, și a cauzat un incendiu major la imobilul situat deasupra. Două persoane au fost rănite, iar trei sunt dispărute.

Potrivit cotidianului olandez De Telegraaf, citat de News.ro, zece locuinţe au fost distruse complet luni seara, iar 44 de case au fost puternic avariate și nu se mai poate locui în ele.

Suflul exploziei a fost atât de puternic, încât a spart numeroase geamuri în cartier.

„Este cu adevărat un mare dezastru”, a declarat NL Times un locuitor.

Cel puţin două persoane au fost rănite, dintre care una a primit îngrijiri la faţa locului, iar cealaltă la spital. Alte trei persoane au fost date dispărute.

explozie rotterdam profimedia-0842126974
Investigaţiile sunt îngreunate de accesul limitat în clădirea distrusă. Foto: Profimedia

Accesul în zona distrusă se face cu mare dificultate. Potențiale victime sunt căutate cu drone, şi câini special antrenaţi au fost aduși la fața locului.

Poliţia anunţă că nu exclude nicio pistă şi studiază toate scenariile posibile, inclusiv o explozie din cauza unei scurgeri de gaze, însă investigaţiile sunt îngreunate de accesul limitat în clădirea distrusă.

Un magazin de artificii se află în apropierea locului afectat de explozie, ceea ce a alimentat numeroase zvonuri, însă poliţia dă asigurări că suflul „uriaș” al deflagrației nu corespunde cu cel al unei explozii de artificii, magazinul fiind neatins, de altfel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...