De ce continuă Ungaria să se opună aderării Suediei la NATO. „Orban crede cu adevărat în declinul Occidentului”

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Ungaria blochează ratificarea aderării la NATO a Suediei, iar oficialii occidentali se arată deopotrivă confuzi și iritați de poziția adoptată de Viktor Orban, informează Politico. După luni de zile de întârzieri, parlamentarii maghiari au votat să accepte intrarea Finlandei în NATO cu puțin timp înainte ca Turcia să facă același lucru, dar continuă să i se opună Suediei.

Parlamentul maghiar nu și-a oferit sprijinul pentru aderarea Suediei la NATO din cauză că Stockholm a criticat țara pe motiv că nu respectă normele democrației. Suedia stă pe „tronul șubred al superiorității morale”, a scris recent un purtător de cuvânt al guvernului maghiar.

Dar, în spatele cortinei, oficialii și experții spun că dincolo de strategia de politică internă a Ungariei, decizia Budapestei are legătură cu relațiile sale apropiate cu Ankara și Moscova.

Potrivit acestora, aliații occidentali îl iau pe premierul maghiar Viktor Orban mult mai puțin în serios decât pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Aliații se chinuie să înțeleagă retorica mereu schimbătoare a Ungariei, dar nu reușesc.

În timp ce mulți membri NATO văd Turcia ca pe o anomalie din interiorul alianței, Ungaria o vede ca pe un prieten și model de urmat.

„Am impresia că Orban crede cu adevărat în declinul Occidentului”, a spus Peter Kreko, director al Institutului Capitalului Politic de la Budapesta. Din moment ce Ungaria se „deschide față de non-democrațiile din est și vest, relația cu Turcia este foarte importantă”.

Orban dansează după cum îi cântă Erdogan

Inițial, Ungaria a spus că parlamentul maghiar este prea ocupat ca să voteze ratificarea aderării Finlandei și a Suediei la NATO. Apoi, Budapesta a criticat cele două guverne pentru retorica folosită de acestea în legătură cu democrația din Ungaria.

Însă, când Erdogan s-a decis să sprijine aderarea Finlandei, partidul lui Orban a anunțat dintr-o dată că și membrii Fidesz susțin intrarea Finlandei în NATO.

În afară de alinierea poziției sale la cea a Turciei, Ungaria se folosește de dreptul său de veto pentru a lua parte la un joc mult mai important. UE a suspendat ajutoare financiare de miliarde de euro destinate Ungariei din cauza îngrijorărilor legate de respectarea statului de drept.

Întrucât Suedia deține președinția Consiliului Uniunii Europene, Ungaria s-ar putea folosi de aderarea la NATO pentru a pune presiune pe Stockholm.

Cu toate acestea, există încă speranță atât la Budapesta, cât și în capitalele occidentale că Ungaria nu se va opune aderării Suediei de una singură. „Cel mai probabil, o vor ratifica cu câteva zile înainte de Turcia”, a spus un oficial suedez. Ungaria „nu va fi ultima”, potrivit unui diplomat european.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...