Comisia Europeană cere României să respecte legislaţia privind achiziţiile publice

Data publicării:
Sediul Comisiei Europene.
Sediul Comisiei Europene. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a decis miercuri să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României, precum şi a unor avize motivate Bulgariei şi Spaniei pentru nerespectarea legislaţiei privind achiziţiile publice.

Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, normele referitoare la contractele publice şi contractele de concesionare trebuiau transpuse de statele membre în legislaţia naţională până la data de 18 aprilie 2016.

Cerând statelor membre să urmeze proceduri imparţiale şi transparente, aceste directive urmăresc să deschidă pieţele publice unei concurenţe veritabile între companiile din UE şi să asigure cel mai bun raport calitate/preţ pentru achiziţiile publice.

În cazul României, Comisia a identificat diverse probleme legate, printre altele, de restricţionarea drepturilor operatorilor, relatează Agerpres.

Bulgaria, Spania şi România au la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate să trimită un aviz motivat României şi să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la Bulgaria şi Spania.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri