Barack Obama a avertizat Rusia să nu intervină militar în Ucraina

Data publicării:
BARACK OBAMA 5430257-AFP Mediafax Foto-JOHN MOORE

Potrivit ambasadorului Ucrainei la ONU, cel puţin 2.000 de soldaţi ruşi au fost debarcaţi în Crimeea. Modul în care evoluează situația îngrijorează puterile occidentale, care au organizat o reuniune a Consiliului de Securitate a ONU. Preşedintele american Barack Obama a cerut Moscovei să asigure integritatea Ucrainei.

„Orice violare a suveranităţii sau integritărţii teritoriale a Ucrainei va crea o profundă destabilizare, ceea ce nu este în interesul Ucrainei, Rusiei sau al Europei. Ar reprezenta o profundă intervenţie în chestiuni ce ar trebui stabilite de către poporul ucrainean”, a declarat Barack Obama, preşedintele SUA.

Preşedintele interimar al Ucrainei, Olexandr Turcin, l-a acuzat pe liderul rus Vladimir Putin că încearcă să anexeze Crimeea şi că armata rusă a încălcat spaţiului aerian al ţării sale. În replică, Rusia a precizat că acţiunile sale nu sunt ilegale. Analiştii susţin însă că destabilizarea Ucrainei nu este în interesul Rusiei, chiar dacă Moscova doreşte sa menţină controlul asupra Crimeei.

„Desigur, aşa cum ştiţi cu toţii, avem un acord cu Ucraina privind prezenţa Flotei Mării Negre în baza din Sevastopol şi noi acţionăm în cadrul acestui acord”, a susținut Vitali Ciurkin, ambasadorul Rusiei la ONU.

Acţiunile rusofonilor din Crimeea nu sunt condamnate de preşedintele destituit Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia, care susţine totuşi unitatea teritorială a Ucrainei din care face parte şi republica autonomă.

„Ceea ce se întâmplă în Crimeea, este reacţia firească faţă de regimul banditesc venit la putere la Kiev. Eu cred că orice acţiune militară în aceste condiţii este inacceptabilă şi nu am de gând să solicit niciun fel de ajutor militar. Cred că Ucraina trebuie să rămână unită”, a spus Viktor Ianukovici, preşedintele destituit al Ucrainei.

Potrivit unui înalt responsabil american, citat de AFP, preşedintele Barack Obama şi-ar putea anula prezenţa la summitul G8 de la Soci, din luna iunie, dacă forţele ruse vor interveni în Ucraina. De asemenea, oficialul american a avertizat că şi statele europene ar putea boicota reuniunea din Rusia. Barack Obama a anulat deja o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, vara trecută, după ce Rusia i-a acordat azil politic fostului analist Edward Snowden. 

Un bărbat a vrut să afle care sunt planurile de război nuclear

Surpriză în timpul unui discurs pentru Barack Obama. La scurt timp de la discursul de la Casa Albă referitor la situaţia din Ucraina, preşedintele american a fost în faţa membrilor Comitetului Naţional Democrat. Preşedintele a fost întrerupt de un bărbat din sală, care a vrut să ştie care sunt planurile faţă de Rusia.

Barack Obama: Le mulţumesc milioanelor de americani...

Bărbat: Care sunt planurile dumneavoastră faţă de un război nuclear cu Rusia?

Barack Obama: Scuze? Cine vorbeşte acolo în spate? Despre ce naiba vorbeşti?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...