Galerie Foto Atac cu macetă lângă fostul sediu al revistei Charlie Hebdo. Cine sunt cei doi oameni care au fost răniți

Data actualizării: Data publicării:
Atac lângă fostul sediu al revistei Charlie Hebdo.
Un atac armat a avut loc vineri lângă fostul sediu al revistei Charlie Hebdo, la 5 ani de la atacul armat sângeros. Foto: Profimedia Images

Cel puțin doi oameni au fost înjunghiați vineri, la Paris, lângă fostul sediu al publicației „Charlie Hebdo”. Autoritățile au anunțat că ancheta a fost preluată de parchetul antitero și că au fost reținuți doi suspecți. După atacul din 2015, redacția revistei de satiră a fost mutată la o adresa secretă. 

Actualizare ora 18:00. Viața niciuneia dintre cele două persoane care au fost rănite în atacul cu armă albă comis vineri în apropierea fostului sediu al săptămânalului Charlie Hebdo din Paris nu este în pericol, a anunţat premierul francez Jean Castex, potrivit Agerpres.

Cele două persoane sunt jurnalişti care au fost atacaţi la întâmplare, în timp ce se aflau într-o pauză de fumat.

„Acest atac s-a întâmplat într-un loc simbolic, într-o perioadă în care are loc procesul privind teribilele atacuri asupra redacţiei Charlie Hebdo”, a subliniat Castex. Şeful executivului francez, care s-a deplasat la locul incidentului, a spus că principalul atacator a fost arestat. O a doua persoană se află de asemenea în arest.

Autorităţile au lansat o anchetă antiteroristă după acest atac.

„Eram în biroul meu. am auzit ţipete pe stradă. Am privit pe fereastră şi am văzut o femeie care era întinsă pe jos şi care fusese lovită în faţă cu ceea ce posibil era o macetă”, a declarat un martor pentru Europe 1. Postul de radio citează ofiţeri de poliţie conform cărora principalul suspect ar avea 18 ani, ar fi născut în Pakistan şi era cunoscut serviciilor de securitate franceze.

În ce context a survenit atacul

Atacul comis vineri survine după ce „Charlie Hebdo” a făcut recent obiectul unor noi ameninţări după ce săptămânalul a republicat la 2 septembrie caricaturile cu profetul Mohamed, în perspectiva deschiderii, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din 7-9 ianuarie 2015.

La începutul săptămânii, directoarea de resurse umane a publicaţiei Charlie Hebdo, Marika Bret, a trebuit să îşi schimbe domiciliul ca urmare a ameninţărilor primite, considerate extrem de grave de autorităţi.

Aproximativ 100 de posturi de radio şi TV, cotidiane şi reviste au publicat miercuri, drept reacţie, o scrisoare deschisă în care fac apel către francezi să se mobilizeze în favoarea libertăţii de exprimare.

Ce s-a întâmplat la redacția „Charlie Hebdo” în 2015

La 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au atacat redacţia săptămânalului „Charlie Hebdo” cu arme de luptă, ucigând 12 persoane, printre care caricaturiştii Cabu şi Wolinski, după care au fugit.

Periplul atacatorilor s-a încheiat după câteva zile la o imprimerie din Dammartin-en-Goele, în apropierea Parisului, unde au fost lichidaţi într-o operaţiune de asalt a GIGN, grupul de intervenţie al jandarmeriei franceze.


Actualizare 15:00. Autoritățile franceze au revizuit bilanțul atacului, în prezent fiind vorba despre doi oameni grav răniți. Cei doi sunt angajații unei companii de producții TV.

„Cei doi colegi fumau în afara clădirii, pe stradă. Am auzit țipete. Am mers la fereastră și l-am văzut pe unul dintre colegi plin de sânge, în timp ce era urmărit de un bărbat înarmat cu o macetă”, a spus unul dintre angajații companiei Premières Lignes.

Compania are biroul pe strada Nicolas Appert, aflată la intersecția cu Bulevardul Richard Lenoir, unde revista Charlie Hebdo își avea sediul.

De asemenea, autorităţile franceze au anunțat că au reținut doi suspecţi, iar investigaţia este coordonată de Parchetul naţional antiterorist, care face cercetări cu privire la „o tentativă de asasinat de natură teroristă”. Primul suspect a fost reţinut la câteva minute după atac, iar al doilea după aproximativ o oră.

Informațiile cu privire la un posibil pachet suspect nu s-au confirmat.


Atacul a avut loc în urmă cu scurt timp, iar din informațiile disponibile la această oră se știe că trei dintre răniți sunt în „urgență absolută”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Presa pariziană scrie că ar putea fi vorba despre doi atacatori, care ar fi folosit macete, și că un bărbat cu sânge pe haine a fost prins în apropierea stației de metrou Bastilia, însă nu se știe cu exactitate dacă el este atacatorul.

Din informațiile de la această oră, unul dintre atacatori ar fi intrat la metrou după atac.

O armă albă a fost recuperată din zona respectivă.

Polițiștii urmează să anunțe în scurt timp informații oficiale cu privire la atacatori și eventualele motive ale acestora.

Între timp, mai multe școli din zonă au fost închise, ca măsură de precauție, iar premierul Jean Castex a anunțat formarea unei celule de criză.

Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Foto: Profimedia Images

Ce a povestit un martor despre atacul armat de lângă fostul sediu al revistei Charlie Hebdo

Un martor a povestit: „Fiul meu făcea sport în apropiere, în momentul incidentului. A auzit oameni țipând și a văzut un bărbat fugind cu un cuțit mare. A văzut o femeie și un bărbat răniți”. Bărbatul, care locuiește în zonă, a spus că trăiește „amintiri traumatice”.

Atacul are loc la câteva zile după ce teroriștii Al-Qaida au amenințat jurnaliștii Charlie Hebdo, pentru că aceștia au republicat caricaturi cu profetul Mahomed, dar și în contextul în care, la o instanţă specială din Paris, continuă procesul în cazul atentatelor din 2015.

La 7 ianuarie 2015, fraţii Cherif şi Said Kouachi, islamişti radicali, au ucis 12 persoane în atacul de la redacţia publicaţiei Charlie Hebdo, înainte de a fi lichidaţi, două zile mai târziu, de forţele speciale antiteroriste franceze.

A doua zi, islamistul Amedy Coulibaly a omorât o poliţistă franceză la Montrouge, în apropiere de Paris. Pe 9 ianuarie 2015, Coulibaly a ucis patru bărbaţi, toţi evrei, într-o luare de ostatici la un supermarket kosher din estul Parisului. El a fost ucis în operaţiunea desfăşurată de poliţie pentru eliberarea ostaticilor.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...