Amenzi de 240 de euro pentru turiştii care se vor răcori în fântânile din Roma
Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images
Turiştii care vor încerca să se răcorească în fântânile vechi din Roma vor fi amendaţi cu 240 de euro, informează The Telegraph citat de News.ro.
Foto: Gulliver/Getty Images
Noua măsură a fost anunţată luni, de primarul capitalei italiene, Virginia Raggi, după mai multe cazuri înregistrate în ultimii ani.
”Frumuseţea Romei trebuie să fie respectată de toată lumea. Nu vom tolera un comportament care contravine decorului şi vrem să protejăm moştenirea istorică, artistică şi arheologică a Romei”, a scris ea pe Facebook.
Legea interzice turiştilor, dar şi locuitorilor Romei, să facă baie în 40 de fântâni istorice, între care şi Fontana di Trevi, cunoscută şi din scena celebră a filmului ”La Dolce Vita”, de Federico Fellini.
În plus, turiştilor le este interzis să mănânce ori să bea în timp ce stau pe marginile fântânilor, să se urce pe acestea sau să permită animalelor de companie să bea apă din ele.
Lista mai cuprinde La Barcaccia, aflată la capătul treptelor din Piazza di Spagna, şi monumentele din Piazza del Popolo şi Piazza di Navona.
Interdicţia vine după ce meteorologii au anunţat pentru săptămâna aceasta temperaturi de aproximativ 33 de grade Celsius.
În luna iulie a anului trecut, trei femei în costume de baie au intrat pentru a se răcori în Fontana dell'Acqua Paola, un monument vechi de 400 de ani, care apare în filmul “La Grande Bellezza” al lui Paolo Sorrentino.
În aceeaşi lună, un fost model britanic a reeditat scena din ”La Dolce Vita”, imitând-o pe actriţa suedeză Anita Ekberg. Ea a fost amendată de poliţie cu 450 de euro.
În septembrie 2015, şase arhitecţi britanici - patru bărbaţi şi două femei - au petrecut, cântând şi ţipând, aproximativ jumătate de oră în La Fontana delle Naiadi din Piazza della Repubblica.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 99 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.