Randolph Churchill este strănepotul lui Winston Churchill şi a vorbit în exclusivitate pentru Pasaport Diplomatic despre moştenirea pe care străbunicul său a lăsat-o lumii. „Străbunicul meu a suferit foarte mult când la sfârşitul războiului dintr-o dată, în spatele zidului, toate statele minunate, libere din Europa pur şi simplu au dispărut.”
Balazs Barabas: Avem privilegiul de a discuta cu strănepotul lui Winston Churchill. Deşi este considerat în România eroul celui de-al doilea război mondial, este totuşi controversat în ce priveşte evenimentele de după război. Mai precis, este văzut ca cel care a abandonat la Yalta Europa de Est, inclusiv România, sovieticilor, respectiv lui Stalin. Cum vedeţi acest lucru?
Randolph Churchill: Ei bine, nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Străbunicul meu şi-a pus toată viaţa în slujba libertăţii şi drepturilor oamenilor. Şi fără nicio îndoială a fost o tragedie cumplită faptul că la sfârşitul celui de-al doilea război mondial Marea Britanie a intrat în război în 1939 tocmai pentru că Hitler şi armata lui au invadat, aşa cum spunea străbunicul meu, capitalele istorice, vechi ale Europei. Iar străbunicul meu a suferit foarte mult când la sfârşitul războiului dintr-o dată, în spatele zidului, toate statele minunate, libere din Europa pur şi simplu au dispărut. Şi şi-a menţinut onoarea pentru ţări şi când şi-a pierdut postul de prim-ministru, în timpul conferinţei de la Potsdam, chiar înainte de terminarea războiului, din acel moment el şi-a pus viaţa în slujba recâştigării libertăţii acelor popoare minunate. Şi a făcut acest lucru, aşa cum reiese din cartea lordului Watson, „Două discursuri care au salvat lumea”, i s-a dat posibilitatea să meargă în SUA şi să vorbească în prezenţa noului preşedinte, Truman. Iar acolo, la Fulton, a trebuit să explice americanilor că Stalin nu era omul păcii, ci în realitate a impus tiranie propriului său popor, a ucis sute de mii de oameni şi a format un sistem de guvernare care a dus mare parte din ceea ce el considera zona sovietică înapoi în evul mediu. Străbunicul meu era indignat la culme de acest lucru, de aceea eu sunt foarte surprins să aflu că oamenii îl privesc pe Churchill ca pe cel care ar fi abandonat România, Polonia, Cehia, Slovacia. Churchill a luptat pentru libertate. Dar realitatea era că în 1945-46 nu eram în poziţia de a-i forţa pe ruşi să iasă din inima Europei. Iar ceea ce Churchill a făcut la Fulton şi la Zurich a fost în septembrie 1946 de a spune, mai ales la Zurich, că Franţa şi Germania trebuie să fie unite pentru că dacă nu o fac cu fermitate şi putere, atunci imperiul rus se va extinde fără limite. Aşa că străbunicul meu ar fi extrem de emoţionat astăzi pentru că cel mai important lucru care a avut loc în timpul vieţii mele, în 1989 a fost căderea zidului de la Berlin. Şi mergând pe urmele străbunicului meu, am mers cu puţin timp după aceea la Berlin şi cu un ciocan am rupt o bucată din zid iar el ar fi foarte emoţionat azi că avem posibilitatea azi şi nu trebuie să uităm că libertatea noastră a fost călită mai ales de acele ţări din Europa de est şi avem şansa astăzi să clădim o lume mai bună. Iar acea lume mai bună este clădită prin guverne care recunosc statele naţionale europene. Aici trebuie să se concentreze puterea. Trebuie să se concentreze în aceste ţări vechi, istorice care au contribuit atât de mult la civilizaţia noastră.
Balazs Barabas: V-aţi născut într-o Europă care credea în unitate şi a lucrat pentru unitate. Iar astăzi vedem că europenii îşi pierd încrederea şi angajamentul pe lângă Europa. Cum vedeţi acest lucru?
Randolph Churchill: In primul rând, nu ştim ce ar gândi străbunicul meu. Dar ceea ce a crezut este că dacă ai încredere în oameni, îi laşi să voteze, îşi aleg politicienii iar acei politicieni au dreptul de a fi aleşi. Iar noi trebuie să colaborăm ca un grup al naţiunilor. Iar principiile fundamentale, fie că trăieşti în România, Bulgaria, Marea Britanie, Albania, Franţa sunt peste tot la fel. Vrem respect pentru drepturile omului, oportunităţi pentru tineri, şi vrem să facem comerţi unii cu alţii. Deci putem să dăm tinerilor şansa de a face ceva pentru viitor.
Balazs Barabas: Cum vedeţi astăzi Brexit? Este ceva ce era inevitabil, fără legătură cu viziunea şi aspiraţiile lui Winston Churchill sau este doar istoria care îşi vede de drumul ei?
Randolph Churchill: Cred că în ce îl priveşte pe Churchill nimeni nu poate spune ce concepţie avea despre Europa federală. Churchill era în favoarea parteneriatelor în Europa, ca să construim o Europă mai bună împreună, să devină un nou teritoriu al oportunităţilor, sau cum spunea el, Statele Unite ale Europei. Deci nimeni nu ar putea spune ce ar crede acum. Dar cred că dacă i-aţi întreba pe britanici, noi am aderat la Europa mai mult pentru comunitatea economică şi nu am avut niciodată această viziune federalistă pe care o au alte ţări europene. Deci din anumite puncte de vedere o parte a Europei a mers mai departe dar noi preţuim mai mult independenţa aici, în Marea Britanie.
Balazs Barabas: Dar dvs personal cum percepeţi continuarea moştenirii sale sau poate trădarea moştenirii sale?
Randolph Churchill: În mod sigur nu este trădarea moştenirii sale pentru că nu ştim ce ar gândi Churchill. Dar ceea ce în mod sigur ar dori Churchill ar fi să vadă fiecare popor din Europa înflorind fiecare în felul său, cum o face astăzi România, punând la punct insituţiile democratice, recunoscând drepturile omului, şi recunoscând acele naţiuni istorice. Lumea a mers mai departe, iar generaţia noastră trebuie să îşi dea seama cum puteam clădi o Europă mai bună împreună. Iar criza refugiaţilor în Siria şi Africa pun presiune pe toate popoarele europene iar provocările din fiecare ţară le dau flexibilitatea de a rezolva fiecare problemă în felul său dar în contextul unei Europe mari.
Arhivele Churchill de la Universitatea Cambridge reprezintă cea mai completă colecţie de documente despre viaţa şi munca fostului premier britanic. Allen Packwood este directorul arhivelor şi cunoaşte în amănunt detalii despre străduinţa lui Churchill de a salva lumea. Face chiar acum o analiză a celor două discursuri care au schimbat lumea.
Balazs Barabas: În această seară discutăm despre cele două discursuri ale lui Churchill din 1946, cel de la Fulton şi cel de la Zurich. Iar dvs aţi colaborat strâns cu Lordul Watson la acest proiect, la această carte care ne spune mai multe despre momentele celor două discursuri. De ce le-aţi ales, ce este aşa de important la ele?
Allen Packwood: Cred că 1946 este un an extrem de interesant. În primul rând este un an interesant pentru Churchill personal. Vorbim despre omul care a fost liderul lumii pentru ultimii cinci ani, şi-a condus ţara dintr-o poziţie de mare putere până când a obţinut victoria finală. Iar în momentul victoriei are parte de înfrângere şi luptă pentru alegerile din 1945 şi în mod neaşteptat pierde. Iar în 1946 trebuie să se descurce cu acest lucru şi nu este ceva la ce s-ar fi aşteptat. Dar de asemenea, era o schimbare foarte mare pe scena lumii, pentru că s-a trecut de la o poziţie în care inamicul principal era fascismul şi Germania nazistă, la o poziţie în care din perspectiva lui Churchill, Stalin domina jumătate de Europă.
Balazs Barabas: A fost eroul războiului, nu?
Allen Packwood: Da. Deci este în punctul în care este eroul războiului şi este brusc fără funcţie. Care este răspunsul lui? El trebuie să se relanseze și se relansează pe scena internațională, prin aceste două discursuri extraordinare. Una la Fulton, în SUA, în martie 1946 și cealaltă la Universitatea din Zurich în septembrie 1946. Iar ceea ce face în aceste două discursuri nu e doar o relansare personală, dar stabilește și un plan pentru relațiile internaționale și afacerile internaționale. Intrucât este într-un fel fără funcție, are libertatea de a spune lucruri pe care prim ministrul Atlee și președintele Truman nu le pot spune. Și e liber să avertizeze asupra pericolului sovietic și una din pericolele dominației lui Stalin în Europa de est. In același timp, el propune și o soluție. Iar această soluție este ca națiunile vest-europene să se unească după al doilea război mondial. La Zurich el promovează reconcilierea franco-germană, ceea ce în septembrie 1946 este încă o idee șocantă. Din anumite puncte de vedere seamănă mult cu alte discursuri Churchill. Dacă ne uităm la discursurile lui Churchill în 1940, în cursul celui de-al doilea război mondial, țelul acestor discursuri era de a capta atenția publicului, a capta publicul britanic, dar în același timp de a vorbi și unui public mai larg, din zonele ocupate, din Statele Unite, de a transmite un mesaj de rezistență puterilor Axei și o chemare la lupta Statelor Unite. Deci are experiență în discursuri cu un mesaj internațional. Și bineînțeles aceste discursuri din 1946 au și ele un mesaj internațional.
Citiți și: Marea Britanie. Ce s-a întâmplat cu moştenirea lui Winston Churchill
