Trei oameni, printre care doi turiști străini, au fost uciși în Uganda. Atacatorii ar face parte dintr-o grupare afiliată ISIS

Data actualizării: Data publicării:
parc naţional din Uganda
Trei persoane, printre care doi turişti străini, au fost ucise marţi de bărbaţi înarmaţi într-un parc naţional din Uganda. FOTO: Profimedia Images

Trei persoane, printre care doi turişti străini, au fost ucise marţi de bărbaţi înarmaţi într-un parc naţional din Uganda, a anunţat poliţia locală, adăugând că este vorba despre atacul unui grup rebel afiliat grupării jihadiste Stat Islamic, potrivit BBC.

Autoritpțile din Uganda au declarat că victimele sunt doi turiști și un ghid. Turiștii erau din Marea Britanie și Africa de Sud, în timp ce ghidul lor era ugandez, a adăugat acesta.

„Cele trei persoane au fost ucise şi vehiculul lor de safari a ars”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Fred Enanga pe X.

El a adăugat că poliția îi caută pe presupușii rebeli și a transmis„cele mai profunde condoleanțe familiilor victimelor”.

Grupul se afla în Parcul Naţional Regina Elisabeta când a fost atacat de membri ai miliţiei Forţele Democratice Aliate (ADF)

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita