Stoltenberg: Războiul ar putea dura „luni, chiar ani”. Putin nu a renunțat la dorința de a pune stăpânire pe toată Ucraina

Data publicării:
jens stoltenberg
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Foto: Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a renunţat la dorinţa sa de a pune stăpânire pe toată Ucraina şi războiul riscă să dureze luni, chiar ani, a avertizat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Nu avem indicii că Putin a renunţat la ambiţia sa de a controla toată Ucraina şi de a rescrie ordinea internaţională. Trebuie să fim realişti. Războiul poate dura mult timp, câteva luni, chiar ani. Şi acesta este motivul pentru care trebuie de asemenea să fim pregătiţi pentru un parcurs lung, simultan în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, menţinerea sancţiunilor şi consolidarea apărărilor noastre, a spus Stoltenberg, potrivit Agerpres.

El a reafirmat că Moscova pregăteşte o ofensivă în estul Ucrainei pentru a prelua controlul asupra întregii regiuni Donbas şi a realiza o punte terestră cu Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014.

O reuniune ministerială a G7 este prevăzută la sediul Alianţei în marja ministerialei NATO, în prezenţa şefului diplomaţiei japoneze Yoshimasa Hayashi. Principalul subiect al reuniunii va fi înăsprirea sancţiunilor impuse Rusiei.

Ucraina are nevoie urgentă de sprijin militar şi acesta este motivul pentru care este la fel de important ca aliaţii din NATO să accepte să continue să sprijine Ucraina cu numeroase tipuri de echipamente militare, atât echipamente grele, cât şi sisteme de arme uşoare, a explicat Jens Stoltenberg, estimând că ajutorul deja furnizat a avut un efect real.

Indiferent de data încheierii războiului, ea va avea implicaţii pe termen lung pentru securitatea noastră. Pentru că am văzut brutalitate. Am văzut dorinţa preşedintelui Putin de a utiliza forţa militară pentru a-şi atinge obiectivele. Şi acest lucru a schimbat realitatea securităţii în Europa pentru foarte mulţi ani, a adăugat el.

Noi le-am cerut comandanţilor militari să propună opţiuni liderilor politici pentru ca aceştia să poată lua decizii în scopul reiniţializării capacităţii Alianţei de apărare şi de descurajare, a precizat secretarul general al NATO.

Aceste opţiuni vor fi discutate la Summitul NATO de la Madrid, din 29 şi 30 iunie.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...