Stoltenberg discută la Washington continuarea ajutorului militar american pentru Ucraina

Data publicării:
secretarul general nato la washington
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (st), s-a întâlnit la Washington cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin (dr). Sursa foto: profimedia Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a început luni la Washington o serie de întâlniri axate pe continuarea ajutorului militar american pentru Ucraina, pentru ca aceasta să poată face invaziei ruse, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Stoltenberg a fost primit dimineaţa de şeful Pentagonului, Lloyd Austin, înainte de a purta discuţii după-amiază cu şeful diplomaţiei, Antony Blinken, şi cu consilierul pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

Marţi, secretarul general al NATO este aşteptat în Congres pentru a se întâlni cu responsabili republicani şi democraţi care negociază pas cu pas un acord privind un nou pachet bugetar pentru Ucraina.

După ce a livrat Kievului arme în valoare de zeci de miliarde de dolari de la începutul războiului, administraţia preşedintelui Joe Biden a rămas fără fonduri la sfârşitul anului 2023. Preşedintele a cerut Congresului să aprobe o finanţare suplimentară de aproximativ 61 de miliarde de dolari, dar negocierile cu republicanii s-au împotmolit.

Sub presiunea dreptei, noul pachet de ajutor militar este negociat în paralel cu măsuri privind imigraţia, într-un moment în care numărul de imigranţi care traversează frontiera cu Mexicul atinge niveluri record.

Acordul în curs de negociere în Congres „este de fapt un acord bun pentru că, folosind o fracţiune din bugetul militar american, am reuşit să aducem prejudicii, să distrugem într-un mod important armata rusă”, a declarat duminică Jens Stoltenberg la Fox News, adăugând: "aşa că trebuie să continuăm".

Un alt subiect de discuţie vizează aderarea Suediei la NATO, în condiţiile în care doar un singur membru al Alianţei, Ungaria, mai trebuie să ratifice aderarea, după ce Turcia a dat undă verde săptămâna trecută.

În schimbul ratificării de către Turcia, guvernul american a aprobat vineri seara vânzarea de avioane de luptă F-16 către Ankara în valoare totală de 23 de miliarde de dolari.

În acelaşi timp, Washingtonul a aprobat vânzarea a 40 de avioane F-35 către Grecia pentru 8 miliarde de dolari. Atena şi Ankara sunt ambele membre NATO.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...