Sarkozy va fi judecat în dosarul în care e acuzat că a cerut bani de la Gaddafi pentru a câștiga alegerile din 2007

Data publicării:
Nicolas Sarkozy
Nicolas Sarkozy, fost președinte al Franței. Foto: Profimedia Images.

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, va fi judecat pentru corupție la începutul lui 2025, fiind acuzat că a încheiat un pact cu regimul Gadaffi din Libia pentru a obține sprijin financiar ilegal pentru campania electorală prezidențială din 2007, alegeri pe care le-a câștigat.

Implicat deja în mai multe alte dosare, fostul preşedinte al Franței, care neagă acuzațiile, va trebui să apară timp de patru luni în faţa instanţei pentru corupţie pasivă, asociere infracţională, finanţare ilegală a unei campanii electorale şi disimulare de deturnare de fonduri publice libiene, relatează AFP, citată de Agerpres.

În dosarul principal, justiţia franceză îl suspectează pe fostul preşedinte şi pe mai mulţi dintre apropiaţii săi că au încheiat un pact corupt cu lui Muammar Al-Gaddafi, pentru a obţine un sprijin financiar ocult în timpul campaniei sale prezidenţiale câştigătoare din 2007.

În boxa acuzaţilor, el va fi convocat alături de alte 12 persoane, printre care trei dintre foştii săi miniştri: doi foşti miniştri de interne şi apropiaţi ai lui Nicolas Sarkozy - Claude Gueant şi Brice Hortefeux, şi Eric Woerth, fost trezorier al campaniei prezidenţiale suspecte. Nicolas Sarkozy a negat întotdeauna că ar fi comis aceste fapte.

Audierea va avea loc „între 6 ianuarie 2025 şi 10 aprilie 2025”, au transmis autoritățile franceze.

După zece ani de anchetă, judecătorii responsabili cu aceasta au urmat, în linii mari, solicitările Parchetului Naţional Financiar (PNF), care consideră că Sarkozy cunoştea foarte bine faptele care li se impută apropiaţilor lui.

Doi oameni de afaceri suspectaţi că au acţionat ca intermediari se află în centrul dosarului: franco-libanezul Ziad Takieddine, care a fugit în Liban şi, prin urmare, este aşteptat să fie marele absent de la audiere, şi franco-algerianul Alexandre Djouhri.

Takieddine, principalul acuzator în acest caz, a afirmat, înainte de a-şi schimba de mai multe ori versiunea, că le-a dat, la sfârşitul lui 2006 şi începutul lui 2007, cinci milioane de euro lui Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de interne al Franţei, şi directorului său de cabinet, Claude Gueant.

Ancheta judiciară a fost deschisă în aprilie 2013 pe baza unor acuzaţii formulate de demnitari libieni încă din 2011, a unor afirmaţii făcute de Takieddine şi a unui document publicat de ziarul online de investigaţii Mediapart între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din 2012, pe care Sarkozy le-a pierdut. Sarkozy a contestat autenticitatea acestui document. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...