Vladimir Putin cere retragerea din Siria a tuturor forţelor militare străine neautorizate

Data publicării:
vladimir putin_kremlin ru
Foto: kremlin.ru

Toate forţele militare străine aflate în prezent în Siria care operează fără autorizarea guvernului preşedintelui Bashar al-Assad trebuie să se retragă din această ţară, a declarat sâmbătă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, informează Agerpres.

„Toţi cei care se află ilegal pe teritoriul oricărui stat, în acest caz în Siria, trebuie să abandoneze aceste zone. Este valabil pentru toate ţările”, a insistat Putin într-un interviu acordat mai multor posturi de televiziune.

Liderul de la Kremlin a adăugat că, dacă viitorul guvern legitim al Siriei decide că nu mai are nevoie de prezenţa forţelor armate ruse, „atunci acest lucru va fi valabil şi pentru Rusia, bineînţeles”.

Putin a menţionat că este vorba despre un subiect pe care Rusia îl dezbate cu Iranul, Turcia şi inclusiv cu SUA.

„Este un lucru pe care îl spun deschis colegilor noştri: teritoriul Siriei trebuie eliberat de prezenţa militară străină, iar integritatea teritorială siriană trebuie restaurată”, a insistat Putin, care urmează să efectueze în scurt timp vizite în Arabia Saudită şi în Emiratele Arabe Unite.

Rusia, principalul aliat al regimului Bashar al-Assad, a început în septembrie 2015 o operaţiune militară în această ţară, la solicitarea Damascului, însă a efectuat două retrageri parţiale ale contingentului său militar, în martie 2016 şi în aprilie 2017. Totodată, pe teritoriul Siriei se mai află militari din SUA, Iran şi Turcia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...