Putin are 10 posibili contracandidați. Unul singur vrea să încheie războiul din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Președintele rus, Vladimir Putin, face semnul OK în timp ce stă la biroul prezidențial
Președintele rus, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Comisia Electorală Centrală (CEC) din Rusia a anunţat joi că 11 aspiranţi rămân în cursa pentru validarea candidaturilor în vederea alegerilor prezidenţiale de pe 17 martie, când Vladimir Putin urmăreşte să obţină al cincilea mandat de președinte.

„În etapa actuală avem 11 persoane care participă la campania electorală, dar, într-adevăr, sunt în stadii diferite”, a declarat preşedinta CEC, Ela Pamfílova, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Ea a precizat că trei dintre cei 11 sunt independenţi, cum este şi cazul lui Putin, care este însă susţinut de partidul prezidenţial Rusia Unită şi de cel social-democrat Rusia Justă.

Toţi candidaţii independenţi au ca termen sfârşitul lunii ianuarie pentru a colecta cele 300.000 de semnături necesare.

Încă nu este clar dacă va fi validată candidatura politicianului liberal de opoziţie Boris Nadejdin, singurul dintre cei 11 aspiranţi care se manifestă împotriva continuării războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Întrucât este susţinut de un partid, formaţiunea neparlamentară Iniţiativa Civică, el trebuie să strângă numai 100.000 de semnături.

Comisia electorală a respins la sfârşitul lunii decembrie - pentru erori şi vicii de formă - candidatura unei jurnaliste anti-Kremlin necunoscută de majoritatea ruşilor, Ekaterina Dunţova, care era susţinută de o „iniţiativă populară”. După ce recursul i-a fost respins de Curtea Supremă, Dunţova a anunţat că în campania electorală îl va susţine pe Nadejdin.

Totuşi, actualul preşedinte în vârstă de 71 de ani este aproape sigur de obţinerea unui nou mandat. Conform Constituţiei revizuite, el ar mai putea candida din nou chiar şi în 2030, mandatul prezidenţial fiind de şase ani.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...