Rusia interzice exporturile de benzină pentru șase luni

Data publicării:
pompă benzină
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Rusia a ordonat, marți, interdicții de export pentru benzină, în condițiile în care regimul de la Kremlin vrea să mențină prețurile stabile după creșterea cererii în domeniul agricol și să poată să-și ducă la bun sfârșit lucrările de mentenanță la rafinării, relatează Reuters.

Citând o sursă neidentificată, RBC a mai precizat că premierul rus, Mihail Mișustin, a aprobat interdicția după ce ea a fost propusă de Novak într-o scrisoare datată cu 21 februarie.

Prețurile interne de consum ale benzinei sunt un subiect sensibil pentru șoferi și pentru fermieri, în condițiile în care dictatorul Putin vrea să nu-i supere prea tare pe ruși înainte de simulacrul de alegeri prezidențiale din martie.

Exporturile de gaze, petrol și produse din petrol sunt de departe cele mai profitabile pentru regimul criminal de la Kremlin, o importantă sursă de venituri pentru a finanța războiul sângeros din Ucraina.

Anterior, Rusia a interzis exporturile de benzină în perioada septembrie-noiembrie 2023, pentru a atenua deficitul de combustibil şi creşterea preţurilor pe plan intern. Doar patru state ex-sovietice - Belarus, Kazahstan, Armenia şi Kîrgîzstan - au fost exceptate.

De data aceasta, interdicţia nu va fi extinsă la ţările din Uniunea Economica Euroasiatică, Mongolia, Uzbekistan şi două regiuni care şi-au proclamat independenţa faţă de Georgia şi sunt sprijinite de Rusia: Abhazia şi Osetia de Sud. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...