Rusia acuză Occidentul că încearcă „să destabilizeze” situația din Serbia

Data publicării:
profimedia-0832180960
Mii de persoane s-au adunat duminică seara la Belgrad pentru a cere anularea rezultatelor alegerilor parlamentare şi locale. Foto: Profimedia Images

Rusia a acuzat luni Occidentul că încearcă „să destabilizeze” situaţia în Serbia, unde manifestanţi care contestă rezultatele recentelor alegeri legislative au atacat duminică primăria din Belgrad, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Este evident că Occidentul colectiv încearcă să destabilizeze situaţia în ţară”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, citată de agenţia rusă de ştiri RIA Novosti, comparându-i pe manifestanţii din Serbia cu cei din piaţa Maidan de la Kiev, unde pro-occidentalii au venit la putere la începutul lui 2014.

Manifestanţi care contestă rezultatele recentelor alegeri legislative din Serbia au atacat primăria capitalei duminică, spărgând geamurile cu pietre, înainte de a fi respinşi de poliţie.

Preşedintele naţionalist sârb Aleksandar Vucic, al cărui partid a fost declarat învingător în alegerile legislative de la 17 decembrie, a afirmat că doi poliţişti au fost „grav răniţi” în timpul manifestaţiei, în timp ce peste 35 de persoane au fost arestate.

Scrutinul de la 17 decembrie a provocat numeroase critici după ce o echipă de observatori internaţionali - din care au făcut parte şi reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa - a denunţat o serie de „nereguli”, în special „cumpărare de voturi” şi „depunerea de buletine de vot false în urne”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...