Galerie Foto Protest uriaș în capitala Georgiei. 20.000 de oameni au manifestat la Tbilisi împotriva legii „influenţei străine”

Data actualizării: Data publicării:
mars pentru ue
Manifestaţia de duminică de la Tbilisi a fost organizată la apelul a 100 de organizaţii de apărarea drepturilor omului şi partide de opoziţie. Sursa foto: Profimedia Images

Aproximativ 20.000 de persoane au participat la un ”Marş pentru Europa” în capitala georgiană Tbilisi, cerând din nou retragerea unui proiect de lege privind ”influenţa străină” considerat că distruge libertatea, cu privire la care Uniunea Europeană (UE) a avertizat că pune în pericol aderarea țării la blocul european.

Din cauza acestui proiect de lege, mii de georgieni au ieşit în stradă de când a fost depus în Parlament a doua oară, la jumătatea lui aprilie, de către Partidul Visul Georgian, aflat la putere, relatează AFP, preluată de News.ro. El este denunţat din cauza asemănării cu o lege adoptată în Rusia care a permis în câţiva ani anihilarea opoziţiei lui Vladimir Putin și îngrijorează Bruxellesul, care a avertizat că adoptarea acestui tip de lege ar putea nimici şansele Georgiei de a adera la UE.

„Marș pentru Europa”, în capitala Georgiei, Tbilisi. Sursa foto: Profimedia Images
„Marș pentru Europa”, în capitala Georgiei, Tbilisi. Sursa foto: Profimedia Images

Aproximativ 20.000 de oameni agitând steagurile european şi georgian s-au adunat duminică în Piaţa Republicii în centrul Tbilisi.

Manifestanţii au pornit apoi într-un ”Marş pentru Europa” pe principalul bulevard din capitală, care s-a întins pe un kilometru, până la sediul Parlamentului georgian.

După miezul nopţii de duminică spre luni, poliţişti antirevoltă au fost desfăşuraţi în acest sector al oraşului, după ce Ministerul de Interne a denunţat o întorsătură ”violentă” a manifestaţiei.

O primă încercare de adoptare a acestui text a eşuat, în urmă cu un an, în urma unor manifestaţii în masă, la care poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Manifestaţii precedente, în ultimele zile au fost dispersate de poliţie pe străduţe din centrul Tbilisi, unde forţe de ordine au bătut şi arestat manifestanţi.

Manifestaţia de duminică a fost organizată la apelul a 100 de organizaţii de apărarea drepturilor omului şi partide de opoziţie, rămase până în prezent în retragere într-o bătălia care mobilizează în principal tineri.

Paridul Visul Georgian a anunţat că-şi organizează propria manifestaţie luni, când textul urmează să fie examinat în a doua lectură în Parlament.

În cazul în care este adoptată, această lege ar obliga orice ONG sau publicaţie media care promeşte peste 20% din finanţare din străinătate să se înregistreze administrativ ca ”organizaţie care apără interesele unei puteri străine”.

Preşedinta georgiană, fosta diplomată franceză Salomé Zourabichvili, care se află în conflict cu partidul aflat la putere, dar ale cărei puteri sunt restrânse, a dat asigurări că se va opune prin veto în cazul adoptării acestui text.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Regizorul "Mad Max", adevărul despre tensiunile dintre Charlize Theron și Tom Hardy: "Doi actori foarte...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...