Pentagonul spune că balonul chinez doborât de SUA nu a colectat informații în timp ce survola teritoriul american

Data actualizării: Data publicării:
balon spion alb al chinei fotografiat pe cer
Distrugerea balonului chinez de către SUA a dus la o criză diplomatică între cele două țări. Foto: Profimedia Images

Balonul chinez doborât de Statele Unite în februarie deasupra Oceanului Atlantic nu a adunat informaţii în timp ce a survolat teritoriul american, a anunţat joi Pentagonul, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Credem că nu a strâns informaţii în timp ce traversa ori survola Statele Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării, Pat Ryder.

Statele Unite au „luat măsuri pentru a limita” obţinerea de informaţii de către balon, a adăugat el, ceea ce „cu siguranţă a ajutat”.

Pat Ryder nu a oferit detalii suplimentare despre aceste măsuri.

Acest balon uriaş a traversat Statele Unite de la vest la est, din Alaska până în Carolina de Sud, de la sfârşitul lui ianuarie până la începutul lui februarie.

El a zburat deasupra unor instalaţii militare strategice.

Balonul a fost doborât pe 4 februarie deasupra Atlanticului, iar resturile sale au fost recuperate de armata americană, care de atunci îi studiază conţinutul.

Incidentul a tensionat relaţiile dintre Beijing şi Washington. Secretarul de stat american, Antony Blinken, şi-a anulat o vizită planificată de mult în China.

Washingtonul a afirmat că este un balon de spionaj, ceea ce Beijingul a negat, susţinând că el a deviat involuntar în spaţiul aerian american.

La acea vreme, un oficial american a declarat că dispozitivul era dotat cu mai multe antene, dintre care unele probabil erau capabile să capteze şi să geolocalizeze comunicaţii.

În iunie, preşedintele american, Joe Biden, a spus că, în opinia sa, „liderii chinezi nu ştiau” unde era balonul sau ce conţinea. „Cred că a fost mai degrabă stânjenitor decât intenţionat”, a adăugat el.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...