PE recunoaște oficial energia nucleară ca energie verde

Data publicării:
centrală nucleară panoramă
Foto cu caracter nuclear: Profimedia Images

Parlamentul European a decis, marţi, prin vot, să includă sectorul nuclear printre tehnologiile verzi care pot fi susținute în vederea asigurării competitivității și suveranității europene în fața Chinei și Statelor Unite, în condițiile în care blocul european încearcă să atingă obiectivul de emisii zero până în 2050.

Noua lege europeană stabileşte în 2030 obiectivul producerii pe teritoriul european a 40% dintre nevoile UE în sectoarele energiei verzi. Pe fond, acest text nu este crucial pentru industria nucleară - amplu reglementată la nivel naţional -, dar marchează o victorie politică şi simbolică importantă.

„Mă bucur că am putut integra domeniul nuclear la acelaşi nivel ca energiile regenerabile în tehnologiile nete zero. Toate aceste surse de producţie de energie sunt indispensabile decarbonizării economiei noastre”, a declarat eurodeputatul Christophe Grudler (Renew Europe).

Această propunere urmează să fie negociată între statele membre. Ele urmează să-şi adopte propria poziţie şi ar putea pleda în favoarea includerii domeniului nuclear între elementele-cheie ale tranziţiei energetice, alături de panourile solare, turbinele eoliene, bateriile sau pompele cu căldură.

UE urmează să ofere o susţinere la nivel de reglementări acestor industrii, în vederea atingerii neutralităţii emisiilor în 2050, dar şi în vederea construirii suveranităţii energetice europene.

Proiectul iniţial de „Regulament al unei industrii cu zero emisii” de gaze cu efect de seră - prezentat pe 16 martie - enumera energia nucleară printre mijloacele de decarbonizare a economiei - o primă victorie a Franţei şi altor aproximativ zece state membre ca Olanda, Suedia sau Polonia, care mizează pe această tehnologie.

Însă, în practică, erau vizate doar viitoare reactoare nucleare - de generaţia a patra - şi reactoare nucleare mici, modulare, aflate, de asemenea, în curs de dezvoltare. Esenţialul ajutoarelor era rezervat unei liste restrânse de surse - denumite „strategice” -, din care energia nucleară era exclusă.

Eurodeputaţii au lăsat statelor membre opțiunea de a alege tehnologiile cu „emisie zero” pe care vor să le favorizeze de pe o listă mai mare. Planul prevede atât o simplificare şi o accelerare a procedurilor şi acordării de permise tuturor unităţilor industriale, cât şi facilităţi de finanţare.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...