Nicio dovadă directă că pandemia Covid a fost declanșată de un incident în laboratorul din Wuhan, arată un raport desecretizat al SUA

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0625440404
Laboranţi poartă costume de protecţie în timp ce fac teste într-un laborator din Wuhan, China. Foto: Profimedia Images

Serviciile de informaţii americane nu au găsit nicio dovadă directă că pandemia de Covid-19 ar fi fost declanșată după un incident la Institutul de Virusologie din Wuhan, China, se arată într-un raport desecretizat vineri, scrie Reuters.

Conform raportului, Washingtonul nu are informaţii care să susţină afirmaţia potrivit căreia trei oameni de ştiinţă de la laboratorul de virusologie din Wuhan au fost printre primii infectaţi şi ar fi putut crea ei înşişi virusul.

Biroul Directorului de Informaţii Naţionale (ODNI) a declarat că atât o origine naturală, cât şi una de laborator rămân scenarii plauzibile. Acesta a precizat că majoritatea agenţiilor de informaţii din SUA sunt de acord că virusul nu a fost modificat genetic sau "adaptat în laborator", scrie BBC.

Originile pandemiei au făcut obiectul unei dezbateri aprige în SUA. Teoria scurgerilor din laboratoare a fost respinsă cu fermitate de China.

Biroul care coordonează toate agenţiile de informaţii americane (ODNI) scrie, în acest raport declasificat, că oameni de ştiinţă din laborator au efectuat manipulări genetice asupra unor coronavirusuri similare cu cel aflat la originea COVID-19. Dar SUA "nu au nicio informaţie" că au făcut acest lucru pe virusul propriu-zis (SARS-CoV-2) ce determină COVID-19 sau pe o tulpină foarte apropiată.

Publicarea acestui raport destinat Congresului intervine la trei luni după ce parlamentarii au cerut mai multe informaţii despre ceea ce ştiu serviciile secrete americane despre originea COVID-19, care a apărut în China la sfârşitul anului 2019.

ODNI, deşi exclude teoria ingineriei genetice, afirmă că diferitele servicii de informaţii sunt împărţite între două teorii şi nu se pronunţă asupra uneia: o apariţie naturală a pandemiei, de exemplu prin transmitere animală, sau o scurgere accidentală dintr-un laborator.

Coronavirusurile studiate în laboratorul din Wuhan, împreună cu armata chineză, "erau prea îndepărtate pentru a fi fost implicate în crearea SARS-CoV-2", notează documentul, care respinge cu tărie ipoteza unei arme biologice. Raportul de sinteză atacă, de asemenea, teoria potrivit căreia trei dintre oamenii de ştiinţă care lucrau la coronavirusuri în acest laborator au contractat COVID-19 în timp ce acesta apărea.

Raportul american arată că unii cercetători s-au îmbolnăvit în toamna anului 2019, unii cu simptome de COVID-19, alţii nu. Comunitatea serviciilor de informaţii "continuă să creadă că aceste informaţii nu confirmă şi nici nu infirmă vreo ipoteză privind originile pandemiei, întrucât simptomele cercetătorilor ar fi putut fi cauzate de numeroase boli", se mai arată în raport. Majoritatea comunităţii ştiinţifice este în favoarea ipotezei transmiterii de către un animal sălbatic.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...