„Omorâți-i pe toți”. Medvedev spune că în Rusia se cere reinstaurarea pedepsei capitale și uciderea autorilor atacului de la Moscova

Data actualizării: Data publicării:
barbat in costum
Dmitri Medvedev FOTO: Profimedia Images

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat luni că autorii atacului terorist de vineri seară de la Moscova „vor fi uciși”, în condițiile în care tot mai mulți oficiali cer reinstaurarea pedepsei capitale.

„Ar trebui să-i omorâm? Da, ar trebui. Și o vom face”, a scris Medvedev pe Telegram, potrivit The Moscow Times, după ce patru suspecți au fost arestați preventiv de către un tribunal din Moscova.

Cel puțin 137 de persoane au fost ucise și alte 182 au fost rănite după ce patru bărbați au deschis focul și au incendiat Crocus City Hall, o sală de spectacole din Moscova.

ISIS-K a revendicat atacul, care este cel mai sângeros atac din Rusia din ultimele două decenii.

Medvedev spune că „este mai important să fie uciși toți cei implicați” în atac decât doar cei patru suspecți aflați acum în arest. „Toți cei care au plătit, care au simpatizat și care care au ajutat... Omorâți-i pe toți”, a spus el.

Medvedev se numără printre oficialii ruși de top care cer ridicarea unui moratoriu de trei decenii privind pedeapsa capitală.

Însă multe voci au avertizat că acest lucru ar putea avea consecințe extrem de grave, având în vedere faptul că în Rusia există mai multe legi anti-terorism și anti-extremism, care au țintit și diverse persoane care au făcut declarații anti-război.

În 2023, autoritățile au deschis un număr record de dosare de terorism, în timp ce așa-numita „mișcare internațională LGBT” și rețeaua regretatului lider al opoziției Alexei Navalnîi au fost declarate drept extremiste.

Într-o postare de duminică, pe X (Twitter), Medvedev a promis că va „răzbuna pe fiecare” victimă a atacului de la Crocus.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...