Noua Zeelandă se pregătește să își redeschidă complet granițele pentru prima oară de la începutul pandemiei de Covid-19

Data actualizării: Data publicării:
Două femei se îmbrățișează în aeroport
Anunțul face parte dintr-o serie de reforme ale politicii de imigrație, în încercarea de a atrage muncitorii calificați înapoi în țară. Foto: Profimedia Images

Noua Zeelandă își va redeschide granițele cu două luni mai devreme decât prevedea planul inițial, potrivit anunțului premierului neozeelandez Jacinda Ardern, aceasta fiind doar una dintre măsurile mai ample prin care țara insulară încearcă să atragă mai mulți muncitori calificați, scrie The Guardian.

Începând cu ora 23:59 pe data de 31 iulie, turiștii și persoanele care dețin vize din toată lumea vor putea intra în Noua Zeelandă pentru prima oară în ultimii doi ani. Până acum, granițele s-au redeschis doar pentru anumiți locuitori neozeelandezi și cetățeni din afară țării.

Data de redeschidere completă a granițelor fusese stabilită pentru luna octombrie, însă guvernul neozeelandez a menționat că acest lucru s-ar putea schimba dacă autoritățile vor considera că pericolul a trecut.

Noua Zeelandă se pregătește să își redeschidă complet granițele pentru prima oară de la începutul pandemiei de Covid-19
„Am supraviețuit șocului Covid mai bine decât orice alt loc din lumea dezvoltată”, a spus premierul neozeelandez Jacinda Ardern. Foto: Profimedia Images

Anunțul face parte dintr-o serie de reforme ale politicii de imigrație, în încercarea de a atrage muncitorii calificați înapoi în țară. Vasele de croazieră vor avea din nou acces la porturile Noii Zeelande, iar studenții internaționali pot să se întoarcă la studii în țară.

Tot din strategia de a reduce dependența Noii Zeelande de mâna de muncă ieftină și necalificată face parte și decizia de a extinde vizele migranților care se află deja în țară.

„Am supraviețuit șocului Covid mai bine decât în orice alt loc din lumea dezvoltată”, a spus premierul țării care și-a ținut discurul prin videoconferință pentru că se află în izolare după ce partenerul acesteia a testat pozitiv pentru coronavirus. „Economia noastră este una dintre cele mai puternice din lume.”

Acum a venit timpul ca țara să se reconecteze cu restul lumii, a spus Ardern. „Noua Zeelandă este căutată și acum suntem deschiși pentru afaceri.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...