Aurescu: Chișinăul cheltuie un milion de de euro pe zi cu refugiații ucraineni. Continuăm să susținem Republica Moldova

Data actualizării: Data publicării:
Bogdan Aurescu priveste la obiectiv.
Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Bogdan Aurescu la vorbit la Digi24 despre ajutoarele financiare acordate Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina.

Cosmin Prelipceanu: Provocări în Transnistria, avertismente din partea ucrainenilor. Cum evaluați situația Republicii Moldova. Cât de îngrijorătoare este situația de acolo?

Bogdan Aurescu: După cum știți, am fost în contact direct cu omologii din Republica Moldova. Am discutat cu ministrul de Externe, domnul Nicu Popescu, atunci în proximitatea incidentelor, acum două săptămâni, domnul președinte Iohannis a discutat cu președintele Maia Sandu.

Am reacționat imediat după ce autoritățile Republicii Moldova și-au exprimat poziția oficială cu privire la acele incidente, pentru că era firesc și normal ca mai întâi să reacționeze autoritățile Republicii Moldova, și am întărit apelul la resposnsabilitate pe care președintele Maia Sandu l-a făcut cu acea ocazie.

Am continuat să susținem aceste poziții, arătând că este complet contraindicat ca în această perioadă, care este una destul de de complicată din cauza conflictului din Ucraina, să existe provocări sau evoluții artificiale create care să pună în pericol climatul de stabilitate și predictibilitate din Republica Moldova, acele incidente au în continuare o origine care este discutabilă, pentru că nu există o anchetă care să le potă analiza în mod imparțial, independent în Transnistria, dar este clar că atât propaganda transnistreană, cât și propaganda rusă le-au folosit pentru a atribui Ucrainei, deci cu siguranță avem de a face cu o încercare de a crea un anumit sentiment de neîncredere în Ucraina, în Transnistria, în rândul populației de acolo...

Continuăm să susținem Republica Moldova pe toate celelalte dimensiuni, unde are nevoie de sprijin. Trebuie spus că în acest moment nu există niciun fel de element care să indice vreo intenție a Federației Ruse de a extinde războiul în Republica Moldova ca întreg, totuși are o serie de slăbiciuni generate de fluxul foarte mare de refugiati care afectează capacitate administrativă și financiară a Republicii Moldova.

Când ai peste 100.000 de refugiați și cheltuiești peste un milion de euro pe zi pentru gestionarea acestei situații este într-adevăr o sarcină complicată pentru autoritățile unui stat destul de mic, ca Republica Moldova, de asemenea există vulnerabilități economice generate de contextul crizei din Ucraina, absența unor piețe de export entru anumite produse ale Moldovei.

Am discutat cu Ucraina să importăm energie electrică pentru a-i susține economia

Noi am încercat să găsim soluții și pentru chestiunile care țin de securitatea energetică, să identificăm surse alternative de gaz, am discutat cu Ucraina pentru export de electricitate atât în Republica Moldova cât și în România, este și o formă de sprijin pentru economia Ucrainei să cumpărăm electricitate de la ei.

Am organizat pe 5 aprilie, împreună cu omologii mei germani și francezi acea conferință de crearea unei platforme de sprijin pentru Republica Moldova unde am strâns aproape 660 de milioane de euro pentru Republica Moldova și vom avea o conferință de presă în luna iulie, cel mai probabil la București pentru continua acest efort.

Am reușit să mai facem o donație care va fi transferată în perioada următoare de 10 milioane de euro ca sprijin bugetar pentru Republica Moldova, acordul de grant nerambursabil de 100 de milioane de euro a intrat la sfâșitul săptămânii trecute și o să începem să finanțăm proiecte dina acei bani, și încercăm să sprijinim cât mai mult Republica Moldova prin preluarea de refugiați, prin trimiterea de ajutor umanitar în valoare de aproximativ 80 de tone de produse de diverse feluri pentru a sprijini efortul de gestionare a crizei refugiaților, am donat 5.000 de tone de păcură pentru sistemul energetic din Republica Moldova, 300 de tone de combustibil.

Este un efort pe care noi îl vom face în continuare, împreună cu Republica Moldova pentru a încerca să limităm efectele acestei situații.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...