Trei oameni erau pe schelă în momentul în care stuctura din bambus a început să se încline, spre groaza trecătorilor. Aceştia s-au ferit la timp, iar schela s-a prăbuşit pe trotuar şi a fost distrusă aproape în întregime.
Nici unul dintre cei trei muncitori nu a fost rănit grav, dar au fost transportaţi la spital, de unde au fost externaţi a doua zi.