Un avion a întors deasupra Oceanului Atlantic, pentru că la bord era un telefon nerevendicat
Data actualizării: Data publicării:
Un zbor al companiei Air France care plecase din Paris și urma să aterizeze în Chicago a fost nevoit să se întoarcă din drum deoarece membrii echipajului au găsit un telefon nerevendicat la bordul avionului.
Piloții au decis să întoarcă aeronava deasupra Oceanului Atlantic din „motive de siguranță”. A fost efectuată astfel o aterizare de urgență în Irlanda, la peste două ore de la decolarea din Paris, potrivit Business Insider.
Telefonul a fost apoi verificat cu raze x de polițiștii aeroportului irlandez Shannon. După ce s-au convins că dispozitivul este în regulă, telefonul a fost returnat echipajului Air France.
Oficialii cred că telefonul ar fi aparținut unei persoane care a călătorit înaintea acestei curse cu același avion, iar cei care au curățat aeronava nu l-au observat.
„Air France dorește să le reamintească tuturor pasagerilor și membrilor echipajului că toți cei care se îmbarcă trec printr-o inspecție screening înainte să li se permită accesul în aeronavă, iar siguranța la bord este imperativă”, a transmis compania aeriană, într-un comunicat.