Un adolescent, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a plănuit un atac terorist la un concert al lui Justin Bieber

Data publicării:
justin bieber facebook

Un adolescent galez în vârstă de 17 ani a fost condamnat la închisoare pe viaţă după ce a fost găsit vinovat de plănuirea unui atac terorist la un concert pe care cântăreţul Justin Bieber l-a susţinut în Cardiff, scrie nme.com.

Tânărul a fost arestat de poliţie pe 30 iunie, ziua în care a avut loc concertul lui Bieber la stadionul Principality din Cardiff, potrivit News.ro.

Adolescentului i s-a spus că va petrece cel puţin 11 ani în închisoare înainte de a putea fi luată în considerare eliberarea sa condiţionată. 

Potrivit Birmingham Crown Court, tânărul a căutat pe internet detalii despre procedurile de securitate ale evenimentului şi a salvat o copie a posterului concertului în computerul său. În urma unei percheziţii la locuinţa lui, poliţia a mai găsit un ciocan cu gheare, un cuţit de bucătărie şi „o scrisoare de martiriu” în rucsacul său pentru şcoală. În acea scrisoare, băiatul se declara „Soldat al Stat Islamic”.

Adolescentul a negat acuzaţia potrivit căreia se pregătea să comită acte de terorism şi alte acuzaţii legate de terorism care i-au fost aduse, spunând în instanţă că nu crede în islam, ci este curios în legătură cu ISIS. El a explicat că nu s-a gândit niciodată să comită cu adevărat un atac. 

„Am vrut să văd cât de uşor este pentru oamenii care sunt interesaţi de terorism să obţină informaţii de pe internet, pentru că poliţia şi guvernul încearcă să combată terorismul şi radicalizarea. Am vrut să văd dacă este posibil, nu pentru mine, ci pentru orice persoană care ar avea astfel de intenţii”, a spus el. 

Tânărul a negat şi acuzaţii legate de încurajarea terorismului online şi de deţinere a unor reviste de propagandă pentru ISIS.

„Comportamentul acestui adolescent care a avut loc de-a lungul a mai multe luni nu lasă urmă de îndoială că intenţiona să ucidă cât mai multe persoane într-un atac asemănător cu incidentul de la Westminster Bridge. Crown Prosecution Service a prezentat multe dovezi care arată că el era pregătit să moară pentru convingerile sale extremiste”, a spus Sue Hemming, reprezentant al Crown Prosecution Service, principala agenţie pentru desfăşurarea urmăririi penale în Anglia şi Ţara Galilor.

„Infracţiunile pentru care este condamnat se sancţionează cu privare de libertate pe o durată semnificativă. Va trebui să iau în considerare dacă se impune o sentinţă pe termen nedefinit”, a spus judecătorul Mark Wall. 

Adolescentul a fost diagnosticat cu tulburare de spectru autist. Însă, instanţa a înţeles că această condiţie nu i-ar fi afectat tânărului capacitatea de a lua decizii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Bianca Censori, vizită la părinți, fără Kanye West. Temerile familiei legate de influența lui: "O folosește...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...