Ucraina este dispusă să semneze acorduri economice cu UE în schimbul a 20 de miliarde de euro

Data publicării:
ucrainasantaj

Puterea de la Kiev pare acum să îşi fi scos loialitatea la licitaţie. După ce Rusia i-a oferit Ucrainei 20 de miliarde de dolari ca să renunţe la negocierile cu Uniunea Europeană pentru acordul de asociere, Ucraina încearcă să vadă acum dacă Uniunea Europeană este dispusă să ofere mai mult.

Ca şi cum negocierile dintre Kiev şi Bruxelles din ultimele luni nu ar fi existat niciodată, guvernul ucrainean a anunţat abia astăzi în ce condiţii ar semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană. Îl va semna în momentul în care economia Ucrainei va fi la acelaşi nivel cu cea occidentală. Premierul spune că decalajele pot fi eliminate doar cu ajutorul unor investiţii de 20 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene.

„Nu așteptăm și nici nu cerem cadouri sau compensații. Vorbim despre implicarea în proiecte mutuale profitabile, care au creat multe locuri de muncă în companiile noastre în ultimii ani”, spune Mykola Azarov, premierul Ucrainei.

La summitul de la Vilnius de acum arpoape trei saptamâni, Ucraina a refuzat să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Puterea de la Kiev a spus atunci că ar avea mai multe de câștigat dacă se concentrează pe relațiile economice cu Rusia.

Potrivit unor informații neconfirmate oficial, Rusia i-a promis Ucrainei 20 de dolari, dacă întrerupe negocierile cu Uniunea Europeană. Cum euro este o monedă mai puternică decât dolarul, Uniunea Europeană ar avea un avantaj în fața Rusiei dacă va accepta propunerea făcută astăzi de Ucraina.

Însă e greu de spus dacă Bruxelles-ul este dispus să faciliteze investiții de 20 de miliarde de euro în Ucraina în condițiile în care puterea de la Kiev pare mai orientată spre Rusia decât spre Occident.

De fapt, președintele Ianucovici și premierul Azarov s-ar putea să se bazeze tocmai pe un refuz al Uniunii Europene ca să le închidă gura miilor de protestatari din centrul Kievului care cer semnarea unui acord de asociere cu Bruxelles-ul. Protestatari pe care premierul i-a comparat cu bolșevicii.

„Se subînțelege că protestatarii nu pot conduce țara. Acum un secol, când bolșevicii au impus acest mod de conducere, nu a fost deloc bine, așa cum știm cu toții”, a spus Mykola Azarov.

Însă, mai presus de investiții, Ucraina are nevoie rapid de bani ca să își achite datoriile scadente în următoarele luni. Rostogolirea lor este practic imposibilă câtă vreme dobânzile obligațiunilor guvernamentale ucrainene rămân foarte mari. Iar o mare parte din datorie este reprezentată de facturile gazului cumpărat din Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...