Trump, despre întâlnirea cu Kim Jong Un: I-am dat o casetă și i-am spus că i-am făcut o favoare că l-am numit Rocket Man

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump și Kim Jong-un se privesc în ochi în timpul întâlnirii celor doi lideri la Zona Demilitarizată dintre cele două Corei.
Donald Trump și Kim Jong-un se privesc în ochi în timpul întâlnirii celor doi lideri la Zona Demilitarizată dintre cele două Corei, în 2019. Foto: Profimedia Images

Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, spune că i-a făcut cadou liderului nord-coreean Kim Jong Un o casetă cu melodia „Rocket Man” a lui Elton John.

În cadrul unui eveniment organizat în Florida, Donald Trump a spus că i-a oferit lui Kim caseta și, de asemenea, „un aparat” pe care să o asculte. Fostul președinte nu a precizat când i-a făcut acest cadou.

„M-am asigurat că aparatul nu a fost fabricat în Coreea de Sud”, a glumit Trump, potrivit Business Insider.

Acesta a precizat că i-ar fi spus lui Kim Jong Un că i-a făcut „o favoare” că l-a numit „Rocket Man”. „I-am dat play repede și i-am spus: „Ți-am făcut o favoare pentru că îți place să trimiți rachete peste tot””, a continuat acesta.

Trump l-a numit pentru prima dată pe liderul nord-coreean „Rocket Man” pe Twitter în 2017. El a repetat porecla într-un discurs la Adunarea Generale a ONU în aceeași perioadă. Fostul președinte a continuat apoi să folosească pseudonimul pe tot restul președinției sale.

„Te-am numit Rocketman – asta a fost grozav – pentru că te-am putut vedea, mi te-am putut imagina, stând, așa cum stăteai pe cal, pe o rachetă care zboară deasupra Japoniei”, a mai spus Trump, în timpul evenimentului din Florida.

Ziarul sud-coreean Chosun Ilbo a raportat în 2018 că fostul secretar de stat Mike Pompeo a adus la un prânz cu Kim Jong Un un CD cu Elton John, după ce Trump i-a ordonat să facă acest lucru, potrivit surselor de la Washington. La acea vreme, potrivit NBC News, Pompeo „nici a confirmat, nici nu a infirmat” că i s-a ordonat să ducă CD-ul.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
SRI, mesaj viral pe Facebook, de Ziua Copilului: „Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...