Stephen Hawking, internat în spital după ce s-a simţit rău

Data publicării:
stephen hawking
Foto: Guliver/GettyImages

Profesorul Stephen Hawking, în vârstă de 74 de ani, s-a internat, joi, la spitalul Gemelli din Roma, unde sunt trataţi suveranii pontifi, pentru verificări de rutină, dar potrivit unui purtător de cuvânt starea sa nu a fost serioasă, notează The Independent.

stephen hawking getty

Fizicianul se afla la Roma pentru a participa la o conferinţă la Academia Pontificală de Ştiinţe, şi unde s-a întâlnit, luni, cu Papa Francisc, potrivit News.ro.

Joi seară, profesorul Stephen Hawking a fost dus la spitalul Gemelli din Roma, din cauza unor complicaţii de moment apărute pe fondul bolii de care suferă. 

El a petrecut două nopţi în spitalul Gemelii, „ca măsură de siguranţă”, potrivit unor surse ale spitalului, care au adăugat că situaţia este sub control. 

Conform unor surse de la Vatican, confirmate de apropiaţii fizicianului, Stephen Hawking va părăsi sâmbătă Cetatea Sfântului Scaun. 

Omul de ştiinţă a luat atitudine în ultimele săptămâni faţă de problemele omenirii. El a publicat un editorial în care a îndemnat ca umanitatea să „lucreze împreună” şi să „spargă barierele”, în contextul în care Donald Trump a câştigat alegerile în Statele Unite. 

Profesorul Hawking a adăugat că ar fi o „greşeală teribilă” să ignori populismul din spatele votului dat în Marea Britanie pentru Brexit şi al miliardarului din Statele Unite, înainte să ajungem în situaţia de a fi „în cel mai periculos moment de dezvoltare al umanităţii” în care „tehnologia va distruge planeta”. 

Stephen Hawking s-a născut la 8 ianuarie 1942, în Oxford/ Anglia, şi este fizician englez, teoretician al originii universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de Matematică la Universitatea Cambridge, deţinută cândva de Isaac Newton.

Din 1963, de la vârsta de 21 de ani, Hawking suferă de o boală progresivă de neuron motor, afecţiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...