Statul Islamic pierde Raqqa, principalul oraș al așa-zisului califat

Data actualizării: Data publicării:
raqqa

Oraşul Raqqa, fosta capitală a grupării jihadiste Statul Islamic în Siria, a fost recucerit marţi de forţele susţinute de Statele Unite, după mai multe luni de confruntări armate devastatoare, transmite News.ro. După mai bine de patru luni de lupte, bătălia s-a soldat cu 3.250 morți, între care 1.130 civili, potrivit unui bilanț al Observatorului sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Căderea oraşului Raqqa, anunţată de către un purtător de cuvânt al Forţelor Democratice Siriene (FDS), reprezintă o înfrângere extrem de importantă a grupării ultraradicale, al cărei „califat” aproape că s-a prăbuşit în Siria şi în Irak, în urma multiplelor ofensive vizând să o disloce din regiuni pe care le-a cucerit în 2014.

„Operaţiunile militare la Raqqa s-au încheiat. Oraşul este sub controlul total al FDS. Totul s-a terminat la Rakka. În prezent au loc operaţiuni de eliminare a celulelor adormite, dacă le găsim, şi în vederea deminării oraşului”, a declarat Talal Sello, un purtător de cuvânt al acestei alianţe de combatanţi kurzi şi arabi care a intrat în oraşul din nordul ţării în iunie.

Potrivit acestuia, FDS urmau „să publice un comunicat oficial anunţând eliberarea oraşului”.

FDS au recucerit marţi un spital şi un stadion municipal în centrul Rakka, ultimele două redute în care se baricadau câteva zeci de jihafişti străini.

SIMBOLUL ATROCITĂŢILOR

Rakka a devenit simbolul celor mai sângeroase atrocităţi comise de organizaţia jihadistă, care a planificat aici atentate sângeroase în mai multe ţări, în special în Europa.

FDS au anunţat luni seara că au „eliberat total” sensul giratoriu Al-Naim, unde Statul Islamic organiza execuţii pe când deţinea controlul asupra oraşului.

„Jihadiştii s-au retras de două săptămâni din acest sens giratoriu, însă FDS nu reuşiseră să preia controlul asupra lui, pentru că era minat”, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR).

În ultimele zile, în virtutea unui acord negociat de către oficiali locali şi reprezentanţi tribali, ultimii civili prinşi în oraş au putut să fie evacuaţi, iar jihadişti sirieni au fost autorizaţi să părăsească oraşul, potrivit FDS.

Aproximativ 275 de jihadişti sirieni şi familiile lor au fost evacuaţi. Imediat nu era posibil să se afle dacă au fost autorizaţi să plece în alte regiuni aflate sub controlul Statului Islamic.

Coaliţia internaţională condusă de Washington a reiterat în mai multe rânduri că aceşti combatanţi străini nu aveau să fie autorizaţi să părăsească Rakka.

„ŞI MAI MULTĂ TEROARE”

„Ultimul lucru pe care-l vrem este ca aceşti combatanţi străini să fie eliberaţi, să se poată întoarce în ţările lor de origine şi să provoace şi mai multă teroare”, dădea asigurări duminică un colonel american, Ryan Dillon.

Organizaţia ultraradicală suferă înfrângeri după înfrângeri, în ultimele luni, după ce a pierdut teren în Siria şi Irak, în urma ofensivelor susţinute de Rusia şi Statele Unite.

În provincia Deir Ezzor 9Est), care se învecinează cu Rakka, jihadiştii se confruntă cu două ofensive - pe de o parte a forţelor siriene, susţinută de aviaţia rusă, iar pe de altă parte a FDS, susţinute de coaliţia internaţională.

Forţele loiale regimului au reuşit să recucerească vaste teritorii, între capitala provinciei Deir Ezzor şi oraşul Mayadin, pe malul de est a fluviului Eufrat, a anunţat marţi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.

„Aceasta nu este o regiune deşertică, sunt localităţi pe malul fluviului Eufrat care erau bastioane ale Statului Islamic”, a declarat directorul SOHR Rami Abdel Rahman, precizând că înfruntările armate continuau într-o singură localitate din sector.

Declanşat în 2011 de reprimarea guvernamentală a unor manifestaţii paşnice, conflictul din Siria a devenit tot mai complex, odată cu implicarea unor ţări străine şi gruupări jihadiste pe un teritoriu tot mai fragmentat.

Războiul s-a soldat cu 330.000 de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ger cum n-a mai fost în România de ani buni! ANM anunță scăderi drastice în termometre
Digi FM
Titi Aur: Greșelile pe care le facem la volan iarna și de ce nu sunt anvelopele all-season o soluție bună
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Regizorul „The Brutalist”, despre problemele financiare: „Știu persoane care au filme în cursa Oscar și nici...
Adevarul
Contraoferta lui Putin pentru Trump: o înțelegere privind resursele naturale rusești și accesul în Arctica
Newsweek
375 lei în plus la pensie și 500 lei burse pentru copii. Când se dau banii? Cine-i ia? Anunț oficial
Digi FM
A stat în spital mai bine de două luni și a slăbit zece kilograme. Mihai Leu, dezvăluiri despre starea de...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un bărbat din Mehedinți a rămas blocat în casă de propriul câine. A sunat la 112 de teamă că va fi atacat de...
Film Now
Sharon Stone a aflat că e înrudită cu unul dintre cei mai importanți oameni din istorie. A rămas, la propriu...
UTV
Mihai Trăistariu, declarații sincere despre viața amoroasă. „Mi-am luat decât puștoaice care sunt prea mici...