R. Moldova nu a convins NATO să ceară retragerea rușilor din Transnistria
Data publicării:
Membrii Adunării Parlamentare NATO au adoptat o rezoluție care va fi votată mâine în fața președintelui României în plen. Rezoluția se referă la securitatea în zona Mării Negre. Republica Moldova a încercat, fără succes, să introducă un amendament care ar fi prevăzut ca NATO să ceară Rusiei să-și retragă trupele din Transnistria
Republica Moldova, participantă la această adunare ca stat asociat, a vrut să introducă un amendament care prevedea ca NATO să ceară explicit Rusiei retragerea trupelor de pe teritoriul Republicii Moldova, din Transnistria mai exact, inclusiv așa-numitele trupe „de menținere a păcii”.
Delegația de la Chișinău a primit promisiunea din partea raportorilor NATO că anul viitor s-ar putea lua în dicuție acest subiect, având în vedere că Republica Moldova nu este un stat riveran Mării Negre. Și pentru că rezoluția viza doar Marea Neagră, nu este locul pentru introducerea acestei prevederi.
În această rezoluție, mai multe state din zonă, care au conflicte înghețate cu Rusia, au încercat să ceară protecția NATO, dar aceste amendamente nu au fost incluse.
Mihai Ghimpu, fost președinte al Republicii Moldova: Soluţionarea conflictului transnistrean nu poate avea loc dacă în continuare va sta armata rusă pe teritoriul nostru, dar asta e politica. Argumentul a fost că nu suntem ţară cu ieşire la Marea Neagră. O să revenim la problema asta, la anul. La anul vor fi nu doar ţările cu ieşire la Marea Neagră.