Proteste. Legea prin care premierul se protejează de justiție a scos mii de israelieni în stradă

Data publicării:
Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu Speaks At The Center For American Progress
Foto: Guliver/GettyImages

Un proiect de lege care l-ar putea proteja pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu de investigațiile în care este suspect a fost aprobat deja într-o primă formă, ceea ce i-a făcut pe mii de israelieni să iasă în stradă, sâmbătă, la Tel Aviv, și să participe la „Marșul rușinii”, un protest îndreptat împotriva corupției, relatează Agerpres, care preia informații transmise de agențiile EFE și AFP.

proteste israel
Foto: Barel Efraim/ynetnews.com

Participanții s-au adunat pe bulevardul Rothschild, de unde au mers până la piața Habima, scandând contra lui Netanyahu și a corupției guvernului.

Conform estimărilor televiziunii israeliene „10” și ale organizatorilor, aproximativ 20.000 de oameni au luat parte la manifestație.

Protestul a fost organizat de liderii sociali, care convoacă de mai multe luni o demonstrație săptămânală anticorupție, numită „Marșul rușinii", în apropiere de reședința procurorului general al statului, Avichai Mandelblit, pe care îl acuză că nu cercetează cu celeritate cazurile în care se presupune că este implicat șeful guvernului.

Manifestația de sâmbătă a avut loc la câteva zile după ce coaliția guvernamentală israeliană a aprobat, într-o primă formă, o lege ce i-ar împiedica pe anchetatorii Poliției să transmită procurorului recomandările lor, după finalizarea unei investigații, atunci când este vorba de oficiali de rang înalt.

Dacă va fi aprobată, reglementarea le va interzice de asemenea acestora să divulge orice informații și concluzii către mass-media, ceea ce ar împiedica publicul să afle, de exemplu, dacă poliția a recomandat punerea sub acuzare a unui politician care se prezintă la alegeri în calitate de candidat.

Conform AFP, Parlamentul israelian va examina luni, într-o a doua și a treia lectură, propunerea legislativă în cauză. Potrivit inițiatorului acesteia, David Amsalem, din partidul Likud al premierului israelian, viitoarea lege nu vizează decât să protejeze drepturile și reputația suspecților.

Netanyahu, citat de Reuters, spune că este o victimă a unei vânători politice de vrăjitoare și a precizat despre cazurile sale: „Nu va fi nimic, deoarece nu a fost nimic”. El a denunțat o tentativă de „puci” din partea presei și a stângii, mai scrie AFP.

Într-una dintre anchete, Netanyahu este suspectat că a primit, ilegal, cadouri de la persoane foarte bogate, iar o altă investigație încearcă să stabilească dacă el ar fi încercat să încheie un acord secret cu proprietarul unui ziar israelian pentru o acoperire favorabilă din partea cotidianului respectiv.

Netanyahu a negat mereu orice neregulă și s-a declarat victima unei campanii pentru a-l înlătura de la putere.

Aflat în fruntea guvernului din 2009, după un prim mandat între 1996 și 1999, Benjamin Netanyahu a depășit 11 ani de putere și ar putea depăși recordul de longevitate al lui David Ben Gurion, fondator al statului Israel, dacă actualul său mandat va fi dus până la capăt, în noiembrie 2019.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...