Preşedintele Tadjikistanului cere populaţiei să facă provizii alimentare: „Fiecare familie ar trebui să aibă până la 2 ani de rezerve”

Data publicării:
Emomali Rahmon
Preşedintele Tadjikistanului a făcut apel la populaţie să îşi facă provizii alimentare din cauza schimbărilor climatice. Foto: Profimedia

Preşedintele Tadjikistanului a făcut apel la populaţie să îşi facă provizii alimentare din cauza schimbărilor climatice, în această ţară săracă din Asia Centrală în particular vulnerabilă la dereglările climei şi deja afectată de subnutriţie, informează AFP.

"Fiecare familie ar trebui să aibă până la doi ani de rezerve alimentare", a declarat Emomali Rahmon, într-un discurs publicat duminică de administraţia prezidenţială în onoarea unei sărbători tradiţionale tadjice.

"Din cauza schimbărilor climatice şi a încălzirii, situaţia socio-economică a lumii se deteriorează, populaţia este în creştere, la fel ca nevoile alimentare", a continuat el, făcând apel să se facă tot posibilul pentru "a proteja siguranţa alimentară a ţării".

În pofida progreselor înregistrate, rata de malnutriţie din Tadjikistan este cea mai ridicată din Asia Centrală, potrivit Programului Alimentar Mondial (PAM) al Naţiunilor Unite, 30% din populaţia de circa 9 milioane de locuitori suferind de subnutriţie.

Rahmon, care se află la putere fără întrerupere de la destrămarea URSS, şi-a îndemnat, de asemenea, concetăţenii să "ecologizeze ţara", să "muncească din greu" şi să "utilizeze eficace apa şi pământul", scrie Agerpres.

În această ţară muntoasă, cu o economie fragilă, agricultura este vitală dar, ca şi în restul Asiei Centrale, solul se deteriorează, iar resursele de apă se diminuează, în special ca urmare a schimbărilor climatice.

În plus, cea mai săracă dintre cele 15 foste republici sovietice depinde, potrivit Băncii Mondiale, de importuri şi rămâne vulnerabilă la şocurile externe, cum ar fi războiul din Ucraina, în timp ce Rusia continuă să fie principalul partener economic şi militar al Tadjikistanului.

În pofida acestui fapt, preşedintele Rahmon, care nu are nicio opoziţie pe scena politică, este întâmpinat în mod regulat cu munţi de fructe în deplasările sale prin ţară, meniţi să pună în valoare dinamismul agriculturii tadjice.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...