Preşedintele libanez Michel Aoun îndeamnă la declararea Libanului drept „stat laic”

Data publicării:
Michel Aoun, președintele Libanului
Foto: Profimedia.ro

Preşedintele libanez Michel Aoun a declarat duminica aceasta că "a venit timpul schimbării", îndemnând la declararea Libanului drept "stat laic", cu o zi înainte de vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron care pledează pentru o reformă constituţională, informează AFP, citată de Agrepres.

"Pentru că eu sunt convins că doar un stat laic este capabil să protejeze pluralismul, să îl menţină transformându-l în unitate reală, eu cer ca Libanul să fie declarat stat laic", a spus Aoun într-un discurs adresat libanezilor cu ocazia centenarului Libanului.

El s-a angajat să îndemne la "dialog autorităţile religioase şi liderii politici, pentru a ajunge la o formulă acceptabilă pentru toţi şi care să poată fi pusă în aplicare prin amendamente constituţionale potrivite".

În timp ce el este respins de mişcarea de contestare, şeful statului a recunoscut că "tineretul libanez cheamă la schimbare", adăugând că "a venit momentul" pentru modificarea sistemului politic.

Macron i-a îndemnat pe liderii politici libanezi să întreprindă reforme politice vitale

Emmanuel Macron, primul şef de stat care s-a deplasat în Liban după explozia sângeroasă ce a avut loc pe 4 august în portul din Beirut, i-a îndemnat pe liderii politici libanezi să întreprindă reforme politice vitale.

Aşteptat din nou luni seara la Beirut, preşedintele francez a evocat vineri "constrângerile unui sistem confesional" care au dus la "o situaţie în care nu există practic o reînnoire (politică) şi unde se înregistrează practic o imposibilitate de a desfăşura reforme".

Liderul puternicei mişcări pro-iraniene Hezbollah, Hassan Nasrallah, aliat al partidului prezidenţial, Curentul Patriotic Liber, a anunţat duminica aceasta că formaţiunea sa este dispusă să discute un nou "pact politic" în Liban, unde diferite comunităţi religioase îşi împart puterea.

Michel Aoun a recunoscut că sistemul confesional "a devenit un obstacol în calea oricărei dezvoltări (...), a oricărei reforme şi a oricărei lupte împotriva corupţiei" şi este chiar "generator de conflicte".

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...