Provocarea ardeiului iute, noua „modă” printre adolescenții francezi
Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock
O nouă provocare stupidă și periculoasă și-a făcut apariția în rândul elevilor din Franța: jocul ardeiului iute. Autoritățile au fost nevoite să atragă atenția asupra acestei noi „mode”, care poate provoca suferință.
Foto: Shutterstock
Luna trecută, Jandarmeria națională a publicat pe conturile sale de pe rețelele sociale un mesaj de avertizare, semn că fenomenul este luat în serios și îngrijorează. „Elevii se prezintă la școală cu ardei iuți pe care îi desfac și îi bagă în ochii și/sau în gura altor colegi. Alții își zdrobesc voluntar ardeii iuți pe piele, provocându-și arsuri”, au explicat jandarmii francezi.
Directorul unei școli din Aube le-a trimis părinților o avertizare, rugându-i să fie vigilenți, după ce trei elevi au suferit iritații și arsuri. Au avut nevoie de îngrijire medicală.
Acest „joc” se înscrie într-o tendință globală de a inventa „provocări” periculoase, o practică ce îi fascinează pe adolescenți și proliferează pe rețelele sociale. Un alt caz este provocarea „Ice and Salt”, care constă în a-ți provoca o arsură de gradul al doilea aplicând sare și gheață pe piele. Mai există jocul în care participanții sunt provocați să-și țină respirația cât mai mult posibil, „hot water challenge”, ca să nu mai amintim de celebra „Balenă albastră”.
De ce copiii, în special adolescenții sunt fascinați de astfel de jocuri absurde, care le pun în pericol, adesea, sănătatea? E firesc la adolescenți să aibă comportamente riscante, pentru că ei caută să aibă certitudinea că devin „proprietarii” propriei ființe, ai propriului corp, explică Marcel Rufo, specialist în psihiatrie pediatrică. Noutatea este că aceste provocări „se globalizează” grație rețelelor sociale. Adolescenții se filmează și vedem din ce în ce mai mult fapte teribile, cu tineri care nu ezită să-și asume riscuri enorme, să-și împingă limitele, să meargă tot timpul mai departe, doar pentru a-și difuza experiențele pe internet și a obține astfel o „recunoaștere” internațională. E de înțeles ca părinții să fie îngrijorați, spune medicul. Dar nu le e întotdeauna ușor să stabilească un dialog cu propiii copii.
Mulți se întreabă dacă nu cumva este o greșeală să se vorbească despre aceste provocări, riscând ca ele să fie, practic, și mai mediatizate. Marcel Rufo este de părere că nu, nu este periculos să se vorbească în spațiul public despre ele, dimpotrivă, li se poate face o publicitate negativă prin intermediul aceluiași internet, oamenii se pot mobiliza să le critice/denunțe, iar mesajul negativ poate ajunge astfel la urechile adolescenților. Aceștia trebuie să înțeleagă nu așa își vor obține recunoașterea personalității, că e normal ca la vârsta lor să-și asume riscuri pentru a-și construi propriul eu, dar cei care riscă prea mult sunt, de fapt, și cei mai fragili. Când își asumă un pericol prea mare o fac pentru că se simt, de fapt, nesiguri și frustrați și vor să ascundă asta de ceilalți. Ar face mai bine să vorbească despre vulnerabilitățile lor cu un grup, cu prietenii sau chiar cu un terapeut decât să se preteze la un joc periculos doar pentru că vor să demonstreze că sunt mai puternici decât în realitate.
Specialistul îi sfătuiește pe părinți să îi asculte pe copii, să fie atenți la comportamentele lor și să încerce să rezolve eventuale probleme prin dialog. Iar când copilul nu pare să dea ascultare rațiunii, poate n-ar fi rău ca la discuție să participe un al treilea actor - psihologul.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 99 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.