Germania este pregătită să trimită rachete NATO la frontiera siriană

Data publicării:
5470708 20afp 20mediafax 20foto 20bulent 20kilic-33969

Armata germană, Bundeswehr, va mobiliza până la 170 de militari şi una-două baterii de rachete de tip Patriot în cadrul acestei misiuni NATO, precizează cotidianul.

Ministerul german al Apărării a anunţat sâmbătă că mai întâi este necesar un mandat NATO pentru ca Berlinul să examineze un asemenea angajament. Până în prezent, nu există o solicitare oficială din partea Turciei, a subliniat un purtător de cuvânt al ministerului, la Berlin.

Potrivit Süddeutsche Zeitung, Ankara ar urma să adreseze o solicitare oficială în acest sens luni.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat luni că Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să furnizeze asistenţă Turciei, o ţară membră a organizaţiei, în cazul în care conflictul din Siria se apropie de teritoriul său.

Turcia a anunţat săptămâna trecută că poartă negocieri cu NATO cu privire la rachete de tip Patriot, dar fără să prezinte o cerere oficială.

Forţe siriene şi rebeli au fost implicaţi în lupte dure şi sângeroase, în apropierea unui oraş de la frontiera turco-siriană. Mii de sirieni s-au refugiat în Turcia, care a consolidat apărarea de-a lungul acestei frontiere instabile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...